Si..stop!

N-am mai fost la teatru de...mult. Bine, ma fac de ras singura, nici nu-mi aduc aminte exact de cand, cred ca de undeva din primavara trecuta. In orice caz, m-am rupt de culturalizare.

Am vazut la tvr un... cum sa-i zic, un one man show, un monolog absolut super de-al marelui Dan Puric. Le-am spus tuturor celor cu care vorbeam atunci sa se uite. Si ne-am uitat toti. S-am fost impresionati. Si ne-am mai uita si alta data. Uitati-va si voi. Cautati pe youtube, pe google, pe siteul lui. Uitati-va ce om frumos din toate punctele de vedere, ce personalitate completa!

N-aveti nevoie de mine, modelul de asa-nu pentru unii dintre voi, sa va trimit sa faceti lucruri pentru voi. Cred ca, de fapt, sunt absolut convinsa ca majoritatea dintr voi stiti importanta construirii asa , cu mici caramizi, a unei culturi. Hai, iar de data asta mai mult imi adresez mie indemnul, hai sa mergem la teatru, la muzeu, la expozitia bunului meu prieten Vlad Eftenie de maine, 18 feb de la Carturesti (ore 17 30), sa mai citim, sa ne mai rezervam timp pentru analiza intrinseca, sa fim noi cu noi.

Ma simt de parca, in toata valtoarea asta, as vrea sa ma opresc, sa-mi ofer timpul meu, acum cat inca se poate...



A voastra Blonda.




PS: Imi faceti un cadou? Ce piese merita vazute? Ce vernisaje? Ce expozitii?

Nici nu stiu...

In primul rand, post-ul asta este despre o vizita de-a mea la Biserica.

In al doilea rand, orice si oricum as spune, sa stiti ca sunt o tipa care crede in Dumnezeu. De asemenea, sunt si o crestin-ortodoxa destul de practicanta, dar suficient de neindoctrinata incat sa ma revolt in ceea ce priveste "enoriasii", docmele si obiceiurile noastre.

Sa va povestesc...
M-a sunat tata duminica sa-mi spuna ca vom merge sapt asta la Calugareni la Biserica ptr ca nu stiu ce har poarta preotul de acolo si nu stiu ce icoana facatoare de minuni e pe acolo. Spusele lui tata sunt mai mult ordine, asa ca oricat nu mi-ar fi convenit, m-am executat. Am facut 2 ore pana acolo, dar nu asta conteaza. Cand am ajuns, puhoi de masini! Mama si ce masini! Ca pe Radu Beller (v-am enervat anonimilor sau ba? :> ), nu alta!

In fine, parcam , intram in Biserica, mare aglomeratie mon cher. Cica se citeste Evanghelia, ne asezam in genunchi. Eu sincer n-am auzit nimic pentru ca era unnn...cum sa-i zic? Un rrrrrom batran betiv langa mine care tusea fara sa-si puna mana la gura. Dar tusea atat de tare incat aproape nu-mi auzeam gandurile. S-a terminat citirea, ne-am ridicat si am observat doi copii tiganusi langa mine. Zau ca m-am speriat cand nu mi-am gasit telefonul. Situatie de criza depasita, era la fundul gentii.

In fine, se termina slujba si incep sa se citeasca acatistele. Langa mine a venit un tanar cuplu. "cine te suna?" "nu stiu" "zii fa, cine te suna?" " nu stiu ba, de ce dai?" " dar ce ti-am facut mah, doar te-am strans de deget"!!! Tata parca era in transa, nici nu se uita la ei. Pe mine deja ma ustura creierul. Preotul, demn de un loc de tenor, canta saracul din ce in ce mai tare ca sa-i acopere pe nesimtitii aia. Fara succes. Am zis sa-i ignor si, in schimb mi-am indreptat privirea spre icoana facatoare de minuni pe care oamenii bisericii o pusesera mai sus pe un perete, sa nu ajunga lumea sa o pupe, dar sa ajunga cu mana la ea, sa o atinga. E nu nene, s-a gasit unu de 1,90 care a pupat icoana! Ok, n-are nimic...

Dupa ne-a chemat la miruire, timp in care un copilas de vreo 3-4 ani isi tara olita (e adevarat, nefolosita) prin Biserica. Tata a zis sa ne grabim, sa ne miruiasca si sa fugim. Asta am si facut, dar nu inainte de a lua o femeie in masina cu noi. Asa ne-a rugat ea, ca nu avea cu ce sa se intoarca in Bucuresti. Femeia ne-a povestit cat de grav bolnava era ea si cum prin meditatie si ruga a scapat de boala. Posibil,nu zic.

"Ce zici, mai mergem?" "Da, dar intr-o zi cand nu e slujba, sa fie doar preotul acolo si sa vorbim cu el" "Bine, asa facem. Trage pe dreapta sa iau niste flori Andreei"




A voastra Blonda in dubii.

:)) Ce-mi place cum suna asta..."blonda in dubii"

Jos palaria!!

Fantastic! Tremur de incantare si nu exagerez de niciun fel!

Azi am fost la scoala, spre marea mirare comuna. Am zis sa ma duc la primul semniar si curs de SUP. Habar n-aveam de la ce se trage abrevierea dar intre timp am aflat: Servicii si Utilitati Publice. Maxim de plictisitor ar suna, dar...uite ca nu.

Am intarziat 4 minute la semniar. Am intrat in clasa, mi-am cerut scuze, m-a scuzat, m-am asezat. Semniarul il facem cu Domnul Stanciu Costel. Sincer nu m-a impresionat din prima clipa, dar din a doua fraza in mod definitiv! Extrem de antrenanta ora lui, extrem de amuzant si pertinent. Pasionat, hotarat, bine pregatit, mai face si a doua facultate acum. Dreptul. Ce mi-a placut in mod deosebit este ca a vorbit despre lipsa de interes a cadrelor didactice, despre indiferenta, plictis si despre tot ce v-am mai vorbit eu. Ne-a invitat sa-l cautam pe Facebook, sa-l cunoastem, sa vedem cu ce se ocupa , sa aflam , de fapt, cu cine vorbim si ce pregatire are. Am plecat super incantata de la semniar.

Dupa aveam curs. Eu nu merg niciodata la curs, dar am zis sa fie asta exceptia care intareste regula. N-am mai stat cu gura cascata atat timp de foarte multa vreme. O ora jumate am urmarit profesorul de curs. Mai ceva ca la teatru, mai ceva ca Hamlet, mai ceva ca o poveste de Ion Creanga. GENIAL! exclamam in capul meu sec. Spectaculos! Si , lovitura de teatru, n-avea ceas la mana si, la un moment dat, ne-a intrebat daca nu cumva mai sunt vreo 32 de minute si se termina cursul. Chiar asa era. Atata experienta, atata ordine, atata control incat stia exact cat i-a durat monologul. Jos palaria in fata Domnului I. Schileru! In fata talentului sau, culturii, implicarii, pasiunii si respectului cu care ne-a tinut cursul! De asemenea, ne-a facut trimitere la pagina personala, sa intram sa vedem ce scoala a terminat, ce facultate, ce proiecte are in derulare.

Imi pare atat de bine sa vad profesori ca cei de azi! Imi pare bine sa ma simt limitata in fata lor, dar sa-i vad cum ma trateaza cu respect! La mai mare, la mai multi!
Imi cer scuze pentru lipsa de talent in a-i descriere, dar pur si simplu sunt atat de incantata incat cuvintele mi se amesteca si imi vin val-valvoi in cap!


A voastra extrem de incantata Blonda.

Aseară am făcut dragoste

Totul a început cu o strigare. O strigare molcomă către el. Auzeam numele meu în toată camera pe tonalităţi diferite, îmi striga că mă iubeşte, că mă adoră, că nu vrea să-i dau niciodată drumul. La început eram sceptică, nu ştiam dacă era bine ce fac, îmi promisesem să fiu cumpătată, să nu-l mai doresc, să nu mă mai gândesc la el.. Inevitabil!
Trăirea unui preludiu de-o asemenea amploare mi-a explodat simţurile, îi mulţumeam lui Dumnezeu că era al meu şi numai al meu.. Exact cum mi-l imaginasem..cu mirosul, cu aroma, cu tot! M-a pătruns în tot corpul, am simţit emoţiile până în tălpi, o senzaţie crepusculară, haotică şi nebunească. De mi-ar fi dat să aleg încă o dată, tot pe el l-aş alege.
Cel mai bun tort de ciocolată. Coborâţi din calea Victoriei pe lângă magazinul Victoria în drum spre primărie, pe strada Domniţa Anastasia şi undeva pe partea stângă o să daţi peste cea mai bună cofetărie. Nu am reţinut numele, revin la postul următor cu el. Ah! Şi au şi nişte tarte cu nuci divine!
Bon appetit!

Bruneta

Te iubesc pe 14.

Ieri a fost Valentine's day, stiati? Fooooarte romantica "sarbatoare", mai ales cand n-ai iubit si nici n-ai de gand sa-ti faci.
Se facu seara si am iesit cu iubitul meu 3 in 1 (adica cei mai buni 3 prieteni ai mei) intr-o cafenea despre care am fi bagat mana-n foc ca e plina. Teapa. Noi si inca 2 mese cu oameni singuri pierduti in zare. Foarte trist momentul pentru noi toti cand am realizat ca majoritatea oamenilor traiesc in cuplu. Noi suntem exceptia care intareste regula. Pai si in conditiile astea te apuci si te intrebi ce anume e defect la tine. Sau bine, ca sa ne facem sa ne simtim mai bine spunem ca noi pur si simplu nu facem compromisuri. Ce frumos suna, suntem atat de plini de noi incat nu reusim sa legam o relatie. Ei nu asta era revelatia cea mare a zilei de ieri, e doar o mica paranteza, oricum nu putem sa ne plangem de singuratate la cei 21 de ani ai nostrii..mai avem timp pana la 30.
Privind lucrurile din alt unghi, chiar m-a impresionat absenta oamenilor din cafenele. Frumos ca macar o data pe an iesiti doar voi doi, la o cafea, la un restaurant, un film sau stati in casa si va iubiti. Evident ca nu-i nevoie de un motiv pentru a face astea, dar e frumos ca ati petrecut "sarbatoarea" asta atat de comerciala alaturi de jumatate. Frumos ca , spre deosebire de alte dati, v-ati gandit prima data la ce program puteti sa va faceti cu iubitii, nu cu prietenii.
Ei si pana la urma, daca nu a fost vorba despre dragoste pasionala ieri, a fost vb despre intentii, invitatii, declaratii, prietenie si amuzament. Deci ceva bun tot a adus si pentru noi, mica grupare a celor singuri.

Catre anonimi

Buna ziua,

Numele meu este Laura Lungu, stiti deja destule despre mine de pe blogul asta, deja imi legati numele de un chip si de un standard comportamental. Prin urmare, eu am dreptul la o parere, la critica, la lauda in ceea ce va priveste. Voi stiti daca eu sunt pertinenta sau nu.
Accept pe blogul asta si ,in general, in viata, critica de la oricine se recomanda. N-am sa accept insa niciodata critica de la cineva care se ascunde sub anonimat. De ce anume te pazeste anonimatul? Sau bine, cum crezi ca vreodata vei putea fi luat in seama cand n-ai nici nume, nici fata, nici personalitate, nici o parere coerent formulata? Cand o sa vina ziua in care o sa va asumati parerile voastre si nu o sa va mai fie frica sa criticati pe cineva neprotejati de anonimat ? Imi raspund singura la intrebarea asta, cand o sa fiti capabili sa aveti incredere in parerea voastra. Mai cresteti putin.
In alta oridine de idei, astept cu interes sa sariti de fund in sus toti anonimiilor cum ca sunt ataaaat de superficiala ca scriu treaba asta. Da frate, sunt superficiala si cum vrei tu sa fiu, dar macar eu imi asum treaba asta. Eu sunt Laura si uneori spun cretinitati sau fac tampenii, uneori sunt superficiala, uneori sunt proasta si uneori am idei care ma desprind din multime. Asta sunt eu, cu rele si bune.
Pe aceasta cale insa, as vrea sa le multumesc celor activi pe blogul asta. Am gasit, in multe din criticile voastre semnate (iar aici ii amintesc doar pe Dumnezeu si G.O.A.T. pentru ca sunt in memoria mea recenta) multe idei inteligente si pertinente, sustinute de o identitate, chit ca e doar virtuala. Felicitari celor care au glas, care se individualizeaza, care nu simt nevoia sa injure din multime pentru ca nu pot fi recunoscuti. Felicitari voua!

Cu stima si mai putin drag,
A voastra antipatica,
Laura

Sunt bolnavă

Sunt bolnavă de plictiseală. De nerăbdare şi emoţii, furie şi împlinire. Sunt bolnavă când îţi aud numele şi îl văd scris peste tot de parcă alte nume n-ar mai exista pe planetă. Aş vrea să-l pot şterge şi să-l pun pe ignore aşa cum fac mereu când mă superi, de parcă descopăr incontinuu pastila uitării.
Mă plictisesc de-atâta visat şi gândit şi simt cum lucrurile frumoase trec pe lângă mine şi inevitabil nu pot să nu-ti admir urâţenia. Parcă îmi fac în ciudă, dar eşti aşa urât, în toate defectele tale perfecte. Urăsc tot ce faci şi ce nu-mi faci, dar parcă nu mă-ndur să-ţi zic "stop". Sunt o sado-masochistă împlinită care nu are nimic de pierdut. Şi nici de câştigat.
Am fugit toata viaţa mea de tine şi tu toata viaţa m-ai prins. M-ai prins de inimă şi suflet şi m-ai strâns atât de tare încât mi s-a făcut rău de-atâta iubire.
Nu-mi doresc decât să te-arunc undeva în cutia cu regrete pe care nu reuşesc niciodată s-o închid. O deschid la nesfârşit, de parcă mi-e dor să mă bucur de tot ce am greşit. Adică de tine.

Bruneta