Ei bine, şi iată cum nu te mai suport! Hai că nu mai suport ca tu, omule fără culoare şi farmec, tu ăla care judeci şi îţi dai aiurea cu părerea, care te bagi, care comentezi şi care nu respecţi.
Ei bine, nu te suport pentru că nu ştiu cum să manevrez lucurile cu tine. Pentru că eu sunt cam prostesc de drăguţă, că aşa m-a învăţat pe mine mama să fiu, moment în care tu ţi-o iei în cap. Eu nu mint, nu mă răzbun şi nu iau atitudine. Eu tac, cel mult mă oftic şi arunc doua, trei înjurături. După care îmi trece. Şi dup-aia aud iarăşi cum te victimizezi şi te aştepţi să te primesc cu braţele deschise de parcă eu sunt de vină pentru tot.
Şi nu te primesc. Pentru că, deşi nu mai sunt supărată, asta nu înseamnă că te vreau înapoi. Ci pur şi simplu, nu-mi mai pasă. Nu mai eşti special, nu mai eşti nici măcar amuzant. Eşti un altul, la fel de special ca şi vânzătorul de la covrigi. Pentru că nu am nicio fericire dacă mă întorc de unde am plecat, lucrurile sunt fix aşa cum le-am vrut, sunt exact unde am vrut să ajung..Iar tu, da, tu, eşti împrăştiat în mii de gânduri şi de frământări, nu mai ştii ce vrei de la viaţă, dacă mai vrea cineva ceva de la viaţa ta, dar culmea! Ştii ce vreau eu!
Când eu..un lucru e clar.. Te vreau pe tine..dispărut!
Bruneta
vineri, 5 martie 2010
miercuri, 3 martie 2010
Barbatul perfect
In cautarea barbatului perfect am constatat, cu mare regret, cat de defecta sunt.
De exemplu, mi-am spus mereu ca mi-as dori un barbat despre care sa stiu mereu unde e. Eh, sa te puna gaia sa ma suni sa-mi zici din senin unde te duci pentru ca mi se va parea dubios ca-mi dai raportul si ma voi gandi ca de fapt faci cu totul si cu totul altceva.
Sa nu cumva sa nu-mi cumperi flori, asa din senin. Daca o faci, ma voi gandi ca ai gresit cu ceva si ca vrei sa ma imbunezi. Sau ca esti atent.
Daca ma duci in vrun local deosebit, mai necunoscut , voi considera ori ca esti dragut si incerci sa ma surprizi, ori ca incerci, de fapt sa ma ascunzi.
Daca imi cumperi un cadou scump, voi spune ca incerci sa ma cumperi. Sau voi aprecia sincer efortul tau.
Daca esti prea dulce , o sa mi se faca rau. Daca esti distant, inseamna ca mai esti cu cineva in preajma si iti schimbi comportamentul.
Daca nu iesi cu baietii, zic ca esti dependent. Daca iesi, zic ca ma neglijezi.
Daca ma lasi sa-mi vars nervii pe tine, sa urlu si sa tip, fara sa-mi dai replica, voi spune ca nu ma bagi in seama, ca nu-ti pasa. Daca totusi intri in jocul meu, voi spune ca nu-ti pasa de sentimentele mele si ca tipi aiurea la mine.
Si totusi , se intampla sa faci exact ce trebuie exact cand trebuie...
A ta Blonda
PS: Mai grav este ca majoritatea femeilor sufera de "suceala" asta. Imi pare rau dragilor, ca nu reusim sa gandim la fel de in alb si negru ca voi. Bafta in exista cu noi va urez!...si totusi..splendide creaturi ne-a facut Dumnezeu.
De exemplu, mi-am spus mereu ca mi-as dori un barbat despre care sa stiu mereu unde e. Eh, sa te puna gaia sa ma suni sa-mi zici din senin unde te duci pentru ca mi se va parea dubios ca-mi dai raportul si ma voi gandi ca de fapt faci cu totul si cu totul altceva.
Sa nu cumva sa nu-mi cumperi flori, asa din senin. Daca o faci, ma voi gandi ca ai gresit cu ceva si ca vrei sa ma imbunezi. Sau ca esti atent.
Daca ma duci in vrun local deosebit, mai necunoscut , voi considera ori ca esti dragut si incerci sa ma surprizi, ori ca incerci, de fapt sa ma ascunzi.
Daca imi cumperi un cadou scump, voi spune ca incerci sa ma cumperi. Sau voi aprecia sincer efortul tau.
Daca esti prea dulce , o sa mi se faca rau. Daca esti distant, inseamna ca mai esti cu cineva in preajma si iti schimbi comportamentul.
Daca nu iesi cu baietii, zic ca esti dependent. Daca iesi, zic ca ma neglijezi.
Daca ma lasi sa-mi vars nervii pe tine, sa urlu si sa tip, fara sa-mi dai replica, voi spune ca nu ma bagi in seama, ca nu-ti pasa. Daca totusi intri in jocul meu, voi spune ca nu-ti pasa de sentimentele mele si ca tipi aiurea la mine.
Si totusi , se intampla sa faci exact ce trebuie exact cand trebuie...
A ta Blonda
PS: Mai grav este ca majoritatea femeilor sufera de "suceala" asta. Imi pare rau dragilor, ca nu reusim sa gandim la fel de in alb si negru ca voi. Bafta in exista cu noi va urez!...si totusi..splendide creaturi ne-a facut Dumnezeu.
Lene
Mă trezesc dimineaţă, mă rog, dup-amiază şi deşi aveam un program încărcat am dat skip. M-am aşezat la loc în pat şi mi-am derulat în cap viaţa. Cu toţi oamenii care au intrat şi au ieşit din ea, cu toate învăţăturile pe care le-am tras, cu toate greşelile pe care le-am făcut şi pe care din prea multă speranţă le voi face din nou. Cred că sunt ceea ce se numeşte o leneşă a vieţii. Nu sunt genul de tipă care să ţină ură, să ţină supărare, să caute să se răzbune, să facă dreptate pe planetă şi să lase loc de interpretări.
Recunosc, sunt indolentă în ceea ce privesc răutăţile din jurul meu. Mă afectează, dar după un timp parcă nu mai contează. Parcă nici n-au fost, parcă nici nu mai recunosc situaţia. Încerc să mă feresc de situaţii dubioase, dar natura mea de om problematic cumva le atrage pe toate. E ca şi cum nervii mei ar fi testaţi la infinit, ca la un test de rezistenţă. Şi ai naibii, rezistă şi rezistă.
Unde vreau să ajung? La faptul că pentru mine, oamenii care au însemnat la un moment dat ceva, îşi au locul lor special acolo. Suflet sau inimă cum vrei să-l numeşti. Chimie, or nu chimie, miros, râsete, plânsete, discuţii, băute, reuşite. Adică, mi-e prea lene să schimb registrul de sentimente pentru o persoană. Mai ales de la bine la rău. Hai să-l numim un respect prostesc pentru trecut.
Şi nu înţeleg..oare cum pot unii să calce atât de tare pe trecut, să se prefacă că n-a existat nimic(pentru că nu concep că uită pur şi simplu) şi să înceapă să facă tot felul de mârşăvii, să judece, să mintă, să desfiinţeze. Să fie oare o problemă de frustrare?
Bruneta
Recunosc, sunt indolentă în ceea ce privesc răutăţile din jurul meu. Mă afectează, dar după un timp parcă nu mai contează. Parcă nici n-au fost, parcă nici nu mai recunosc situaţia. Încerc să mă feresc de situaţii dubioase, dar natura mea de om problematic cumva le atrage pe toate. E ca şi cum nervii mei ar fi testaţi la infinit, ca la un test de rezistenţă. Şi ai naibii, rezistă şi rezistă.
Unde vreau să ajung? La faptul că pentru mine, oamenii care au însemnat la un moment dat ceva, îşi au locul lor special acolo. Suflet sau inimă cum vrei să-l numeşti. Chimie, or nu chimie, miros, râsete, plânsete, discuţii, băute, reuşite. Adică, mi-e prea lene să schimb registrul de sentimente pentru o persoană. Mai ales de la bine la rău. Hai să-l numim un respect prostesc pentru trecut.
Şi nu înţeleg..oare cum pot unii să calce atât de tare pe trecut, să se prefacă că n-a existat nimic(pentru că nu concep că uită pur şi simplu) şi să înceapă să facă tot felul de mârşăvii, să judece, să mintă, să desfiinţeze. Să fie oare o problemă de frustrare?
Bruneta
Iertare sau uitare
Am constatat ieri cu mare placere ca , total involuntar, creierasul meu are un sistem de auto-protectie extraordinar. Sa va explic: Incercam sa-i povestesc brunetei si inca unei prietene o experienta neplacuta si surpriza, surpriza, nu-mi aduceam aminte "datele problemei".
De aici, a pornit o mare analiza in capul meu. Cum se face de nu ne aducem aminte toate motivele pentru care ne-am certat la cutite ultima data cu mama, cu vreo prietena , de ce ne-am despartit de fostii iubiti si tot asa. Dupa anumita perioada de timp, toata rautatile nu mai au absolut nicio valoare, nu mi le aduc aminte exact, poate reusesc doar sa-mi amintesc sentimentele pe care le aveam in perioada aceea ,dar atat.
Fraiera sau nu, dupa anumita perioada, reusesc sa uit si implicit sa iert majoritatea magariilor care imi sunt facute, revenind la sentimente mai bune. Cumva sunt foarte recunoscatoare pentru capacitatea asta..
A voastra Blonda
De aici, a pornit o mare analiza in capul meu. Cum se face de nu ne aducem aminte toate motivele pentru care ne-am certat la cutite ultima data cu mama, cu vreo prietena , de ce ne-am despartit de fostii iubiti si tot asa. Dupa anumita perioada de timp, toata rautatile nu mai au absolut nicio valoare, nu mi le aduc aminte exact, poate reusesc doar sa-mi amintesc sentimentele pe care le aveam in perioada aceea ,dar atat.
Fraiera sau nu, dupa anumita perioada, reusesc sa uit si implicit sa iert majoritatea magariilor care imi sunt facute, revenind la sentimente mai bune. Cumva sunt foarte recunoscatoare pentru capacitatea asta..
A voastra Blonda
luni, 1 martie 2010
Primăvara!
Astăzi nu! Astăzi e frumos, e cald, e bine, e moale! Astăzi nu mi-e dor, astăzi nu mi-e rău, nu ma gândesc, nu mă supăr. Nu mă oftic, nu te înjur. Astăzi vă laud, mă bucur şi trimit fericire la pachet la toată lumea!
E primăvară!
Bruneta
E primăvară!
Bruneta
Cutremur?!
Am pornit pe la ora 2 televizorul. O stirlista ma anunta destul de serioasa ca urmeaza sa aibe loc un cutremur chiar mai puternic ca cel din Chile la noi in tara. Mare reportaj, nu stiu ce director de intreprindere, analist, multe pareri si toate pareau cumva pertinente. In concluzie, undeva pe la 500 000 de victime numai in Bucuresti.
Acum, eu stau intr-un bloc destul de vechi, ca majoritatea dintre voi/noi. Ce sa fac? Ma duc la ai mei acasa, ca stau pe pamant si astept sa-mi cada blocul? Sau mai bine imi aprind in fiecare seara candela si ma rog sa supravietuiesc, culcandu-ma ghemuita sub masa cu telefonul si o sticla de apa la piept.
Ce-au vrut de fapt sa obtina cu stirea asta? Ok, ne-am speriat. De fapt, ce a vrut canalul de stiri? Sa ne revoltam impotriva administratiei ca nu avem blocurile renovate? Ok, ne-am revoltat. Acum suntem o natie de speriati revoltati. Multumesc jurnalistilor care nu inteleg rolul unei stiri.
A voastra speriata si revoltata Blonda
Acum, eu stau intr-un bloc destul de vechi, ca majoritatea dintre voi/noi. Ce sa fac? Ma duc la ai mei acasa, ca stau pe pamant si astept sa-mi cada blocul? Sau mai bine imi aprind in fiecare seara candela si ma rog sa supravietuiesc, culcandu-ma ghemuita sub masa cu telefonul si o sticla de apa la piept.
Ce-au vrut de fapt sa obtina cu stirea asta? Ok, ne-am speriat. De fapt, ce a vrut canalul de stiri? Sa ne revoltam impotriva administratiei ca nu avem blocurile renovate? Ok, ne-am revoltat. Acum suntem o natie de speriati revoltati. Multumesc jurnalistilor care nu inteleg rolul unei stiri.
A voastra speriata si revoltata Blonda
duminică, 28 februarie 2010
Îmbrăţişa-ne-am defectele!
Vedea-ne-am cei mai frumoşi oameni, chiar dacă nu suntem. Plăcea-ne-ar de noi în orice haină, cu orice freză, în orice maşină, cu orice înălţime.
În ultima vreme am stat pe lângă persoane care au mereu ceva de obiectat la adresa lor. Acuma eu ştiu că nu sunt cea mai optimistă persoană de pe planetă, dar eu sunt de părere că împlinirea ca persoană vine odată cu acceptarea tuturor defectelor.
Ce bine-ar fi dacă am putea privi dincolo de cele 3-4-5 kg în plus, dacă n-ar mai conta atât de tare ca suntem prea scunzi, sau prea înalţi, că n-avem unghiile perfecte şi nici părul atât de lung sau de des. Ce bine-ar fi să conştientizăm că există oameni care se gândesc acum cu drag la noi chiar dacă avem curu'mare sau o cicatrice la vedere.
Acuma să n-aveţi impresia că sunt adepta nesimţiţilor care au cu mult peste greutate şi totuşi mănâncă tort de ciocolată la ora 2 noaptea. Nu! Sunt adepta fericirii, care te face frumos oricum ai fi. Că atunci când sunt happy, nu se vede că-s prietenă cu shaworma, pe când atunci când mi-e dor, stau şi ţin cure, parcă să mă chinui şi mai tare. Înţeleg operaţiile estetice când eşti săracu'de tine bătut de soartă (a se vedea filmuleţu' cu Bianca a lu'Bote pe Cancan, care uite câta sexoşenia a ajuns), înţeleg că orice om are nemulţumiri şi tinde spre perfecţiune. Dar, tocmai aceste imperfecţiuni îţi conferă ţie identitate, te îmbracă în cine eşti tu şi fără ele ai fi sec de perfect. O perfecţiune care nu durează for ever and ever.
Odată mi-a spus cineva: "Ştii ce-mi place la mine? Tot!" Pe moment am râs. Apoi mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de el. Tocmai pentru că avea atâtea defecte atât de frumos acceptate pe care dacă ar fi încercat să le schimbe n-ar mai fi fost nimic altceva decât o altă păpuşă de om.
You should try it. Face bine la cap.
Bruneta
În ultima vreme am stat pe lângă persoane care au mereu ceva de obiectat la adresa lor. Acuma eu ştiu că nu sunt cea mai optimistă persoană de pe planetă, dar eu sunt de părere că împlinirea ca persoană vine odată cu acceptarea tuturor defectelor.
Ce bine-ar fi dacă am putea privi dincolo de cele 3-4-5 kg în plus, dacă n-ar mai conta atât de tare ca suntem prea scunzi, sau prea înalţi, că n-avem unghiile perfecte şi nici părul atât de lung sau de des. Ce bine-ar fi să conştientizăm că există oameni care se gândesc acum cu drag la noi chiar dacă avem curu'mare sau o cicatrice la vedere.
Acuma să n-aveţi impresia că sunt adepta nesimţiţilor care au cu mult peste greutate şi totuşi mănâncă tort de ciocolată la ora 2 noaptea. Nu! Sunt adepta fericirii, care te face frumos oricum ai fi. Că atunci când sunt happy, nu se vede că-s prietenă cu shaworma, pe când atunci când mi-e dor, stau şi ţin cure, parcă să mă chinui şi mai tare. Înţeleg operaţiile estetice când eşti săracu'de tine bătut de soartă (a se vedea filmuleţu' cu Bianca a lu'Bote pe Cancan, care uite câta sexoşenia a ajuns), înţeleg că orice om are nemulţumiri şi tinde spre perfecţiune. Dar, tocmai aceste imperfecţiuni îţi conferă ţie identitate, te îmbracă în cine eşti tu şi fără ele ai fi sec de perfect. O perfecţiune care nu durează for ever and ever.
Odată mi-a spus cineva: "Ştii ce-mi place la mine? Tot!" Pe moment am râs. Apoi mi-am dat seama că m-am îndrăgostit de el. Tocmai pentru că avea atâtea defecte atât de frumos acceptate pe care dacă ar fi încercat să le schimbe n-ar mai fi fost nimic altceva decât o altă păpuşă de om.
You should try it. Face bine la cap.
Bruneta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)