Imi place sa am timp!

 Weekendul asta a fost un weekend plin de timp. Am avut timp sa dorm, sa fac curat, sa fac mancare, am avut timp sa pierd, sa ma bucur ca n-am nimic programat in calendar.

Am avut timp sa beau o cafea pe banca, sa povestesc ce imi trece prin cap, sa ascult, sa inteleg. Am avut timp sa cheltui bani pe ceva care chiar imi place, sa ma sfatuiesc, sa povestesc ce se intampla in viata mea. 

De multe ori sunt atat de obosita incat nu am timp sa spun nici macar ce fac, cum sunt, ce vreau.. Sunt atat de prinsa in nimicuri, incat ceea ce conteaza cu adevarat pica cumva pe un al doilea plan.

Imi place sa am timp, imi contureaza personalitatea. Mai vreau!

Bruneta

Mai presus de asteptari

Nu am fost niciodata fana a trainingurilor, in special pentru ca mai toate sunt foarte lungi si plictisitoare. Iti baga pe gat principiile companiei si, cumva, iti implementeaza in cap ideea ca trebuie sa fii sclavul organizatiei pentru care lucrezi. Trebuie sa faci asta! Pentru companie! Trebuie sa depui mai mult efort, sa lucrezi mai mult, sa devii mai mult, dar toate sunt pentru companie..

Insa, saptamana asta, voles noles, a trebuit sa particip la un training si sunt foarte bucuroasa ca am facut-o. Un curs de 2 zile, se numeste Leadership Journey si a fost gandit sub aripa protectoare a celor de la Senn Delaney. Recomand sa va informati mai mult despre program, in special celor care sunt pasionati de coaching si trainuit. Gasiti mai multe detalii aici.

Ca sa va ofer o idee de ansamblu, Leadership Journey a fost gandit in asa fel incat sa ajute indiviul (nu angajatul) sa se descopere pe el insusi, sa se observe, sa invete si sa imbunatateasca, unde e cazul, acel ceva care il tine pe loc din calea evolutiei. Foarte interesant conceptul si foarte interesante exercitiile metaforice care iti deschid mintea fara sa iti dai seama. Fiind un curs foarte interactiv in care participantii interactioneaza foarte mult unii cu ceilalti, Leadership Journey isi propune sa apropie oamenii si sa ii faca sa se inteleaga unii pe ceilalti, chiar daca fac parte din arii si medii total diferite.

Principiile pe care se bazeaza trainingul sunt foarte simple. Pun accentul pe Energia noastra, care influenteaza persoanele din jurul nostru, emanand-o si dandu-i o voce a ei care spune totul despre noi. Se pune accentul si pe Mood Elevator, liftul in care coboram spre depresie, sau urcam catre recunostinta, dupa caz. Astfel ca, in functie de Starile pe care le avem, de Gandurile pe care le nutrim,  ne sunt influentate Perceptiile si Filtrele pe care le aplicam in diverse situatii.

Chiar daca exercitiul, in final, transmite ceea ce orice training incearca, cum sa iti minimezi eforturile pentru a avea rezultate maxime la serviciu, cuvintele cheie care sunt folosite si micutele tricksuri de pshihologie inversa sunt perfect aplicabile in viata de zi cu zi. Punand accentul pe Constientizare, pe toata durata programului ne este adus aminte cum sa Be Here Now, si sa scriem in fiecare ora ce am invatat nou in urma exercitiilor sub forma unei promisiuni fata de sine. Astfel, dupa primele exercitii, un exemplu de promisiune a fost ca O Sa ma adaptez mai mult la situatii si o sa invat sa inteleg diferentele dintre oameni si sa-i accept pentru  ceea ce sunt. 

Cu totii ne confruntam cu situatii care nu sunt sub influenta noastra si cu totii suntem dezarmati si deznadajduiti, mai ales in perioada asta in care totul pare sa fie atat de greu de urnit. Pierdem din rabdare, din speranta, insa lucrurile au nevoie de o noua Perceptie. Si asta este ceea ce Leadership Journey vrea sa transmita. Sa fim mai pozitivi, mai constienti, mai activi, mai zambitori, si nu in ultimul rand, mai motivati.

Incepeti prin a va identifica punctele slabe, acceptati-le si schimbati-le prin puterea vointei. 

Cu mult drag,

Bruneta

Comunicarea noastra cea de toate zilele.

Mesaje, WhatsApp, mail, BBM, Facebook, toate astea ne-au vulgarizat comunicarea.

Personal, stau toata ziua cu telefonul in mana, as putea castiga lejer un concurs de scris mesaje fara sa ma uit la tastatura. Am dezvoltat relatii in scris, am rupt relatii prin mesaje, mi-am spus sentimentele intr-un mail si am jignit persoane prin mesaje pe Facebook, m-am certat si impacat pe WhatsApp. Majoritatea socializarii mele este in mediu virtual.

Aproape 65% din comunicarea noastra este nonverbala. Emotiile, sentimentele, starile, se transmit toate prin comunicare nonverbala. "Te iubesc", "te vreau", "m-ai ranit", "nu vreau sa te mai vad", "sunt dezamagita", "sunt dezorientata", "sunt stresata" - toate astea sunt lucruri care ar trebui sa fie transmise cu ajutorul comunicarii nonverbale, nu ca atare si, evident, nu printr-un mesaj.

As vrea sa pun punct sinceritatii erei moderne in care totul se transmite ca atare in scris. As vrea sa-i las pe cei din jurul meu sa mai si ghiceasca din sentimentele mele in functie de modul in care ma uit la ei, modul in care gesticulez sau din tonalitatea pe care o folosesc.

Asa ajunge sa te cunoasca un om cu adevarat, cand reuseste sa te citeasca fara sa-i fi scris nimic.


Blonda.

Romania in Marea Britanie

Am vrut de mult timp sa scriu despre asta pentru ca multi prieteni m-au intrebat la un moment dat, cum e cu munca in UK? De ce acte ai nevoie, ce conditii trebuie sa indeplinesti si daca gasesti usor de munca.

Drept sa va spun, e greu! :) Romanii, laolalta cu bulgarii, sunt cei mai prost vazuti in Marea Britanie dintr-o sumedenie de motive. Primul motiv care ni se baga pe gat este ca suntem ultimii care am intrat in UE, dar adevaratul motiv este ca polonezii, care au aderat inaintea noastra, au bombardat Anglia in numar de peste 2 milioane in primul lor an ca si europeni, luandu-le joburile englezilor. Si uite asa, britanicii s-au suparat si si-au luat masuri de precautie. Iar acum romanii si bulgarii au legi peste legi care sa le interzica sa lucreze legal in UK. Ar mai trebui precizat si ca romanii sunt perceputi ca si rromi, sau persoane deosebit de violente care omoara oameni pe strada, sau ocupa ilegal case parasite. A fost deosebit de amuzant cand eram odata in metrou si un individ de langa mine citea ziarul, in care era un articol despre un roman care a ciopartit o femeie, moment in care tipul mormaie ca daca intalneste vreodata un roman, il omoara in bataie. :))

Ca si roman in UK, ai voie sa APLICI la permis de munca daca esti student (iar aici ai dreptul la 20 de ore/saptamana), daca esti chemat special tu invidivul X sa lucrezi la compania Y pentru ca tu, si numai tu poti face jobul ala, daca esti muncitor calificat aka, ai skilluri de femeie de serivici, lucrator pe camp, dadaca, sau daca te casatoresti cu un cetatean britanic :) Ca sa aplici la permisul de munca ai nevoie de o adresa, de un cont in banca si de o gramada de acte in original pe care trebuie sa le trimiti la UKBA (UK Border Agency) si pe care le astepti cca 4 luni. Ulterior ti se elibereaza un fel de certificat (daca ai noroc) pe care il prezinti angajatorului (daca te vrea cineva) ca si dovada de permis de munca.
Alta modalitate de a obtine permis de munca este de a te inregistra ca si self-employed, echivalentul a PFAului de la noi, in care nu trebuie decat sa aduci dovezi (facturi, site, chitante) care sa ateste ca functionezi in industria cutare si ca faci cutare lucru. Dar acest permis nu prea iti ofera flexibilitate daca decizi sa te angajezi in cadrul unei companii. Tin sa precizez ca acestea sunt modalitatile curate de a aplica la permis de munca. Or mai fi posibilitati si giumbuslucuri s-o scoti la capat, dar nu as recomanda.

Ulterior permisului de munca, oricare ar fi el, trebuie sa te inregistrezi ca si platitor de taxe si sa iti iei Insurance Number. Ca si angajat, compania le va plati pt tine, de fapt ti le va deduce din salariu. Ca si self-employed ti le platesti singur din profit.

Eu am aplicat ca si student. A trebuit sa completez un formular, sa trimit tot felul de acte care sa arate ca sunt student, ca am asigurare de sanatate (ca sa nu beneficiez de serviciile sistemului lor de sanatate), ca am suficienti bani intr-un cont incat sa nu devin o povara pe umarul societatii. In principiu a trebuit sa dovedesc ca am toate motivele din lume sa vin in Marea Britanie, ca sunt serioasa, ca imi fac treaba si ca nu supar pe nimeni. Am asteptat din septembrie pana in ianuarie, timp in care mi-am rupt picioarele prin tot felul de locuri. La un moment dat am primit o scrisoare in care mi s-au mai cerut ultimele extrase de cont ca sa vada ca intre timp m-am tinut de cuvant si au circulat bani in contul meu si mi-am platit chiria si toate cele. Dupa ce am primit permisul, am putut sa lucrez numai part-time pe perioada studiilor, urmand ca dupa ce nu mai am nevoie de timp pe care sa-l aloc invatatului, sa pot lucra full-time.
Acum ca lucrez de 6 luni full-time si am si am si terminat o facultate aici, pot aplica la un alt permis de munca (Blue Card - mama permiselor de munca) care imi va permite sa lucrez oriunde, oricand, oricum si pentru oricine.Si dupa asta, orice membru de familie apropiat poate lucra legal automat, pentru ca eu am primit acest permis de munca.

Un prieten, spre exemplu, a lucrat la negru prin absolut toate locurile, si la un moment dat a dat de un sef care era dispus sa-l ajute sa-si ia permisul de munca. Dar ca si angajator, ca sa aplici pentru un roman la permisul de munca trebuie sa dovedesti prin toate mijloacele posibile ca ai incercat mai intai sa angajezi un britanic, ca ai postat anuntul cu locul de munca undeva si ti-au venit toate natiile de oameni la interviu. Dar ca toate natiile de oameni au fost incompetente si numai romansul acesta poate face treaba cum trebuie. Ulterior (daca ai noroc si angajatorul tau are rabdare), poti lucra pentru omul cumsecade, dar numai pentru el. Daca te da afara sau demisionezi, iar nu mai ai permis de munca :) Angajatorul prietenului meu n-a avut rabdare.

Mai sunt optimisti si norocosi care au reusit sa-si ia permisul de munca mai repede (nu mai usor) sunand la un nr. de telefon care se afla pe siteul UKBA, dar nu stiu cum ei au reusit pentru ca eu de fiecare data cand am sunat, nu raspundea nimeni, si cand am verificat adresa pe Maps, mi-a aratat un mare camp.

Recitind ce am scris, suna foarte negativist si complicat, stiu. In principiu, trebuie sa ai un motiv sa vii in Marea Britanie ca sa lucrezi un job mai de Doamne ajuta. Altfel, risti sa lucrezi intr-un bar sau intr-un fast food, facand bani buni ce-i drept, dar calcandu-ti demnitatea si rabdarea in toate picioarele. Odata ce ai indeplinit toate conditiile, aplica aplica si aplica! 50 de aplicatii pe zi, 100 daca e nevoie. Incepe cu un internship, incepe cu minimum wage entry-level, incepe cu ceva. Pentru ca odata ce ai intrat pe piata, totul e mult mai usor. Important e sa cunosti oameni care sa te recomande, care sa te ajute, sa te directioneze, pentru ca intr-o tara in care somajul a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimii 20 de ani, ca sa reusesti ca si roman este o provocare. Dar si o mandrie.

In principiu trebuie sa stii ce vrei, exact si precis, si sa nu te dea nimic in laturi de la visul tau. Si va spun eu, se merita!

Sper ca v-am lamurit!

Daca e cineva care a avut alte experiente, pentru ca stiu ca sunt situatii si situatii, lasati-le la comentarii, va rog. Sunt foarte multi oameni care au nevoie de cat mai multe informatii inainte de a lua decizia de a se muta in UK.


Bruneta

Daca-i musai, cu placere!

Va rog sa-mi acceptati scuzele, Raluca ma obliga sa scriu iar pe blog. De fapt nu ma obliga, are modul asta ingenuu de a ma face sa ma simt prost daca nu fac ce vrea ea. Deci, iata-ma sclava dorintelor Brunetei, aici ca sa va sacai pe voi. Imi cer scuze pentru eventualele neplacere cauzate (iar).

Trecand la lucruri mai serioase, eu (sper!) n-am sa va vorbesc despre relatii (fie ele de iubire ori de prietenie), lectii de viata , probleme legate de spiritualitate, ori alte lucruri care lasa loc de interpretari. De data asta, o sa incerc sa fiu cat pot de obiectiva in relatia cu voi. Sincera sa fiu, n-am nicio idee concreta despre ce voi scrie, insa sper ca pofta vine mancand.

Daca inca mai aveti chef de noi, va mai astept pe blog.

Cu sinceritate,
A voastra eterna Blonda.

Am Revenit!!

Oameeeni dragi si foarte dragi,

Bine v-am regasit pe minunatul blog O Bruneta si o Blonda. Desi coloristica s-a mai schimbat, bruneta e satena naturala si blonda e roscata, tin sa precizez ca si mentalitatea noastra s-a schimbat si va vom suprinde cu minunate retete de macaron si idei pentru cum a va gasi un job. Glumesc! Sau nu, chiar am de gand sa postez o reteta de macaron, din sanul familiei de la ingenioasa mama.

De cand n-am mai scris, lucruri multe s-au intamplat. Si de ce a trecut atat de mult timp, va veti intreba mai mult ca sigur. Pai lucrurile multe si mai ales bune au nevoie de timp pentru digerat. Blogul vine cu un aer fresh, cu idei noi, cu perspective inovative. Gen!

In principiu, eu am decis sa ma reapuc de scris ca sa pastrez legatura cu ai mei, sa stie de mine, ce fac si unde sunt si sa nu uite cumva de mine cum nici eu nu uit de ei. Imi pare rau prieteni si mai putini prieteni ca sunt anti-sociala si uit sa raspund pe mail sau pe WhatsApp. Blogul asta e pentru voooi! :):) Am mai decis sa ma reapuc de scris pentru ca asta imi face mie bine, sa vad cate vizualizari mai am, cate persoane mai sunt interesate de noi, si mai ales, m-am reapucat de scris pentru ca acum am despre ce sa scriu :)

De ce sa scrii cand nu ai nimic de zis, zic?

Asadar, scurt si la obiect, Bruneta aka Raluca va scrie din marea Mare Britanie, din Londra. Voi fi reporterul vostru in materie de filme, viata fara bani, chirie, viata corporatista, locuit cu prieteni si relatii de succes, pentru ca da! nu stiu daca cititorii nostri (hem!) au luat la cunostinta ca baiatul la care visam pe blog acum 3-4 ani este acum marele meu iubit de..da! 2 ani si jumatate and counting! Vive l'amour!! :)

Ce vreau de la voi, pentru ca da, acum operam cu serviciu contra serviciu, este sa imi impartasiti putin din ale voastre: viata de club, Centru' Istoric, cine sunt noile VIPuri din Bucuresti, pentru ca imi lipseste barfa asta de mor :)

Va pup tareee de tot si abia astept sa mai scriu!!

O bruneta!

Este maa!

Despre respect

Mi-a fost mereu rusine de rusinea oamenilor. Mi-a fost rusine de momentele in care oamenii sunt umiliti de altii. Din punctul meu de vedere, cand tratezi o persoana cu lipsa de respect, ii omori sufletul, caci poate nimic nu doare mai tare decat umilinta.
Nu suport pustii corditi care umilesc femeia de serviciu de pe holurile liceului. Nu suport studentii inapti, care isi imagineaza ca sunt in stare sa cucereasca lumea, dar care isi umilesc profesorii la cursuri. Nu suport angajatii suficienti, plini de ei, care vorbesc de sus clientiilor lor. Nu suport sefii aroganti care isi umilesc angajatii. Nu suport pe nimeni arongant si lipsit de respect. Cei nerespectuosi, au o problema cu stima de sine, sunt frustrati, limitati si rai. Respectul este, probabil, cea mai importanta lectie pe care o invatam acasa.
Respectul fata de altii, indiferent de clasa lor sociala, nivelul intelectual, denota respect de sine. Esti, in ochii mei si a multora dintre prietenii mei, o scursura a societatii cand ajungi sa vorbesti de sus femeii care iti spala wc-ul.

Cu respect,
blonda