Imi place sa am timp!

 Weekendul asta a fost un weekend plin de timp. Am avut timp sa dorm, sa fac curat, sa fac mancare, am avut timp sa pierd, sa ma bucur ca n-am nimic programat in calendar.

Am avut timp sa beau o cafea pe banca, sa povestesc ce imi trece prin cap, sa ascult, sa inteleg. Am avut timp sa cheltui bani pe ceva care chiar imi place, sa ma sfatuiesc, sa povestesc ce se intampla in viata mea. 

De multe ori sunt atat de obosita incat nu am timp sa spun nici macar ce fac, cum sunt, ce vreau.. Sunt atat de prinsa in nimicuri, incat ceea ce conteaza cu adevarat pica cumva pe un al doilea plan.

Imi place sa am timp, imi contureaza personalitatea. Mai vreau!

Bruneta

Mai presus de asteptari

Nu am fost niciodata fana a trainingurilor, in special pentru ca mai toate sunt foarte lungi si plictisitoare. Iti baga pe gat principiile companiei si, cumva, iti implementeaza in cap ideea ca trebuie sa fii sclavul organizatiei pentru care lucrezi. Trebuie sa faci asta! Pentru companie! Trebuie sa depui mai mult efort, sa lucrezi mai mult, sa devii mai mult, dar toate sunt pentru companie..

Insa, saptamana asta, voles noles, a trebuit sa particip la un training si sunt foarte bucuroasa ca am facut-o. Un curs de 2 zile, se numeste Leadership Journey si a fost gandit sub aripa protectoare a celor de la Senn Delaney. Recomand sa va informati mai mult despre program, in special celor care sunt pasionati de coaching si trainuit. Gasiti mai multe detalii aici.

Ca sa va ofer o idee de ansamblu, Leadership Journey a fost gandit in asa fel incat sa ajute indiviul (nu angajatul) sa se descopere pe el insusi, sa se observe, sa invete si sa imbunatateasca, unde e cazul, acel ceva care il tine pe loc din calea evolutiei. Foarte interesant conceptul si foarte interesante exercitiile metaforice care iti deschid mintea fara sa iti dai seama. Fiind un curs foarte interactiv in care participantii interactioneaza foarte mult unii cu ceilalti, Leadership Journey isi propune sa apropie oamenii si sa ii faca sa se inteleaga unii pe ceilalti, chiar daca fac parte din arii si medii total diferite.

Principiile pe care se bazeaza trainingul sunt foarte simple. Pun accentul pe Energia noastra, care influenteaza persoanele din jurul nostru, emanand-o si dandu-i o voce a ei care spune totul despre noi. Se pune accentul si pe Mood Elevator, liftul in care coboram spre depresie, sau urcam catre recunostinta, dupa caz. Astfel ca, in functie de Starile pe care le avem, de Gandurile pe care le nutrim,  ne sunt influentate Perceptiile si Filtrele pe care le aplicam in diverse situatii.

Chiar daca exercitiul, in final, transmite ceea ce orice training incearca, cum sa iti minimezi eforturile pentru a avea rezultate maxime la serviciu, cuvintele cheie care sunt folosite si micutele tricksuri de pshihologie inversa sunt perfect aplicabile in viata de zi cu zi. Punand accentul pe Constientizare, pe toata durata programului ne este adus aminte cum sa Be Here Now, si sa scriem in fiecare ora ce am invatat nou in urma exercitiilor sub forma unei promisiuni fata de sine. Astfel, dupa primele exercitii, un exemplu de promisiune a fost ca O Sa ma adaptez mai mult la situatii si o sa invat sa inteleg diferentele dintre oameni si sa-i accept pentru  ceea ce sunt. 

Cu totii ne confruntam cu situatii care nu sunt sub influenta noastra si cu totii suntem dezarmati si deznadajduiti, mai ales in perioada asta in care totul pare sa fie atat de greu de urnit. Pierdem din rabdare, din speranta, insa lucrurile au nevoie de o noua Perceptie. Si asta este ceea ce Leadership Journey vrea sa transmita. Sa fim mai pozitivi, mai constienti, mai activi, mai zambitori, si nu in ultimul rand, mai motivati.

Incepeti prin a va identifica punctele slabe, acceptati-le si schimbati-le prin puterea vointei. 

Cu mult drag,

Bruneta

Comunicarea noastra cea de toate zilele.

Mesaje, WhatsApp, mail, BBM, Facebook, toate astea ne-au vulgarizat comunicarea.

Personal, stau toata ziua cu telefonul in mana, as putea castiga lejer un concurs de scris mesaje fara sa ma uit la tastatura. Am dezvoltat relatii in scris, am rupt relatii prin mesaje, mi-am spus sentimentele intr-un mail si am jignit persoane prin mesaje pe Facebook, m-am certat si impacat pe WhatsApp. Majoritatea socializarii mele este in mediu virtual.

Aproape 65% din comunicarea noastra este nonverbala. Emotiile, sentimentele, starile, se transmit toate prin comunicare nonverbala. "Te iubesc", "te vreau", "m-ai ranit", "nu vreau sa te mai vad", "sunt dezamagita", "sunt dezorientata", "sunt stresata" - toate astea sunt lucruri care ar trebui sa fie transmise cu ajutorul comunicarii nonverbale, nu ca atare si, evident, nu printr-un mesaj.

As vrea sa pun punct sinceritatii erei moderne in care totul se transmite ca atare in scris. As vrea sa-i las pe cei din jurul meu sa mai si ghiceasca din sentimentele mele in functie de modul in care ma uit la ei, modul in care gesticulez sau din tonalitatea pe care o folosesc.

Asa ajunge sa te cunoasca un om cu adevarat, cand reuseste sa te citeasca fara sa-i fi scris nimic.


Blonda.

Romania in Marea Britanie

Am vrut de mult timp sa scriu despre asta pentru ca multi prieteni m-au intrebat la un moment dat, cum e cu munca in UK? De ce acte ai nevoie, ce conditii trebuie sa indeplinesti si daca gasesti usor de munca.

Drept sa va spun, e greu! :) Romanii, laolalta cu bulgarii, sunt cei mai prost vazuti in Marea Britanie dintr-o sumedenie de motive. Primul motiv care ni se baga pe gat este ca suntem ultimii care am intrat in UE, dar adevaratul motiv este ca polonezii, care au aderat inaintea noastra, au bombardat Anglia in numar de peste 2 milioane in primul lor an ca si europeni, luandu-le joburile englezilor. Si uite asa, britanicii s-au suparat si si-au luat masuri de precautie. Iar acum romanii si bulgarii au legi peste legi care sa le interzica sa lucreze legal in UK. Ar mai trebui precizat si ca romanii sunt perceputi ca si rromi, sau persoane deosebit de violente care omoara oameni pe strada, sau ocupa ilegal case parasite. A fost deosebit de amuzant cand eram odata in metrou si un individ de langa mine citea ziarul, in care era un articol despre un roman care a ciopartit o femeie, moment in care tipul mormaie ca daca intalneste vreodata un roman, il omoara in bataie. :))

Ca si roman in UK, ai voie sa APLICI la permis de munca daca esti student (iar aici ai dreptul la 20 de ore/saptamana), daca esti chemat special tu invidivul X sa lucrezi la compania Y pentru ca tu, si numai tu poti face jobul ala, daca esti muncitor calificat aka, ai skilluri de femeie de serivici, lucrator pe camp, dadaca, sau daca te casatoresti cu un cetatean britanic :) Ca sa aplici la permisul de munca ai nevoie de o adresa, de un cont in banca si de o gramada de acte in original pe care trebuie sa le trimiti la UKBA (UK Border Agency) si pe care le astepti cca 4 luni. Ulterior ti se elibereaza un fel de certificat (daca ai noroc) pe care il prezinti angajatorului (daca te vrea cineva) ca si dovada de permis de munca.
Alta modalitate de a obtine permis de munca este de a te inregistra ca si self-employed, echivalentul a PFAului de la noi, in care nu trebuie decat sa aduci dovezi (facturi, site, chitante) care sa ateste ca functionezi in industria cutare si ca faci cutare lucru. Dar acest permis nu prea iti ofera flexibilitate daca decizi sa te angajezi in cadrul unei companii. Tin sa precizez ca acestea sunt modalitatile curate de a aplica la permis de munca. Or mai fi posibilitati si giumbuslucuri s-o scoti la capat, dar nu as recomanda.

Ulterior permisului de munca, oricare ar fi el, trebuie sa te inregistrezi ca si platitor de taxe si sa iti iei Insurance Number. Ca si angajat, compania le va plati pt tine, de fapt ti le va deduce din salariu. Ca si self-employed ti le platesti singur din profit.

Eu am aplicat ca si student. A trebuit sa completez un formular, sa trimit tot felul de acte care sa arate ca sunt student, ca am asigurare de sanatate (ca sa nu beneficiez de serviciile sistemului lor de sanatate), ca am suficienti bani intr-un cont incat sa nu devin o povara pe umarul societatii. In principiu a trebuit sa dovedesc ca am toate motivele din lume sa vin in Marea Britanie, ca sunt serioasa, ca imi fac treaba si ca nu supar pe nimeni. Am asteptat din septembrie pana in ianuarie, timp in care mi-am rupt picioarele prin tot felul de locuri. La un moment dat am primit o scrisoare in care mi s-au mai cerut ultimele extrase de cont ca sa vada ca intre timp m-am tinut de cuvant si au circulat bani in contul meu si mi-am platit chiria si toate cele. Dupa ce am primit permisul, am putut sa lucrez numai part-time pe perioada studiilor, urmand ca dupa ce nu mai am nevoie de timp pe care sa-l aloc invatatului, sa pot lucra full-time.
Acum ca lucrez de 6 luni full-time si am si am si terminat o facultate aici, pot aplica la un alt permis de munca (Blue Card - mama permiselor de munca) care imi va permite sa lucrez oriunde, oricand, oricum si pentru oricine.Si dupa asta, orice membru de familie apropiat poate lucra legal automat, pentru ca eu am primit acest permis de munca.

Un prieten, spre exemplu, a lucrat la negru prin absolut toate locurile, si la un moment dat a dat de un sef care era dispus sa-l ajute sa-si ia permisul de munca. Dar ca si angajator, ca sa aplici pentru un roman la permisul de munca trebuie sa dovedesti prin toate mijloacele posibile ca ai incercat mai intai sa angajezi un britanic, ca ai postat anuntul cu locul de munca undeva si ti-au venit toate natiile de oameni la interviu. Dar ca toate natiile de oameni au fost incompetente si numai romansul acesta poate face treaba cum trebuie. Ulterior (daca ai noroc si angajatorul tau are rabdare), poti lucra pentru omul cumsecade, dar numai pentru el. Daca te da afara sau demisionezi, iar nu mai ai permis de munca :) Angajatorul prietenului meu n-a avut rabdare.

Mai sunt optimisti si norocosi care au reusit sa-si ia permisul de munca mai repede (nu mai usor) sunand la un nr. de telefon care se afla pe siteul UKBA, dar nu stiu cum ei au reusit pentru ca eu de fiecare data cand am sunat, nu raspundea nimeni, si cand am verificat adresa pe Maps, mi-a aratat un mare camp.

Recitind ce am scris, suna foarte negativist si complicat, stiu. In principiu, trebuie sa ai un motiv sa vii in Marea Britanie ca sa lucrezi un job mai de Doamne ajuta. Altfel, risti sa lucrezi intr-un bar sau intr-un fast food, facand bani buni ce-i drept, dar calcandu-ti demnitatea si rabdarea in toate picioarele. Odata ce ai indeplinit toate conditiile, aplica aplica si aplica! 50 de aplicatii pe zi, 100 daca e nevoie. Incepe cu un internship, incepe cu minimum wage entry-level, incepe cu ceva. Pentru ca odata ce ai intrat pe piata, totul e mult mai usor. Important e sa cunosti oameni care sa te recomande, care sa te ajute, sa te directioneze, pentru ca intr-o tara in care somajul a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimii 20 de ani, ca sa reusesti ca si roman este o provocare. Dar si o mandrie.

In principiu trebuie sa stii ce vrei, exact si precis, si sa nu te dea nimic in laturi de la visul tau. Si va spun eu, se merita!

Sper ca v-am lamurit!

Daca e cineva care a avut alte experiente, pentru ca stiu ca sunt situatii si situatii, lasati-le la comentarii, va rog. Sunt foarte multi oameni care au nevoie de cat mai multe informatii inainte de a lua decizia de a se muta in UK.


Bruneta

Daca-i musai, cu placere!

Va rog sa-mi acceptati scuzele, Raluca ma obliga sa scriu iar pe blog. De fapt nu ma obliga, are modul asta ingenuu de a ma face sa ma simt prost daca nu fac ce vrea ea. Deci, iata-ma sclava dorintelor Brunetei, aici ca sa va sacai pe voi. Imi cer scuze pentru eventualele neplacere cauzate (iar).

Trecand la lucruri mai serioase, eu (sper!) n-am sa va vorbesc despre relatii (fie ele de iubire ori de prietenie), lectii de viata , probleme legate de spiritualitate, ori alte lucruri care lasa loc de interpretari. De data asta, o sa incerc sa fiu cat pot de obiectiva in relatia cu voi. Sincera sa fiu, n-am nicio idee concreta despre ce voi scrie, insa sper ca pofta vine mancand.

Daca inca mai aveti chef de noi, va mai astept pe blog.

Cu sinceritate,
A voastra eterna Blonda.

Am Revenit!!

Oameeeni dragi si foarte dragi,

Bine v-am regasit pe minunatul blog O Bruneta si o Blonda. Desi coloristica s-a mai schimbat, bruneta e satena naturala si blonda e roscata, tin sa precizez ca si mentalitatea noastra s-a schimbat si va vom suprinde cu minunate retete de macaron si idei pentru cum a va gasi un job. Glumesc! Sau nu, chiar am de gand sa postez o reteta de macaron, din sanul familiei de la ingenioasa mama.

De cand n-am mai scris, lucruri multe s-au intamplat. Si de ce a trecut atat de mult timp, va veti intreba mai mult ca sigur. Pai lucrurile multe si mai ales bune au nevoie de timp pentru digerat. Blogul vine cu un aer fresh, cu idei noi, cu perspective inovative. Gen!

In principiu, eu am decis sa ma reapuc de scris ca sa pastrez legatura cu ai mei, sa stie de mine, ce fac si unde sunt si sa nu uite cumva de mine cum nici eu nu uit de ei. Imi pare rau prieteni si mai putini prieteni ca sunt anti-sociala si uit sa raspund pe mail sau pe WhatsApp. Blogul asta e pentru voooi! :):) Am mai decis sa ma reapuc de scris pentru ca asta imi face mie bine, sa vad cate vizualizari mai am, cate persoane mai sunt interesate de noi, si mai ales, m-am reapucat de scris pentru ca acum am despre ce sa scriu :)

De ce sa scrii cand nu ai nimic de zis, zic?

Asadar, scurt si la obiect, Bruneta aka Raluca va scrie din marea Mare Britanie, din Londra. Voi fi reporterul vostru in materie de filme, viata fara bani, chirie, viata corporatista, locuit cu prieteni si relatii de succes, pentru ca da! nu stiu daca cititorii nostri (hem!) au luat la cunostinta ca baiatul la care visam pe blog acum 3-4 ani este acum marele meu iubit de..da! 2 ani si jumatate and counting! Vive l'amour!! :)

Ce vreau de la voi, pentru ca da, acum operam cu serviciu contra serviciu, este sa imi impartasiti putin din ale voastre: viata de club, Centru' Istoric, cine sunt noile VIPuri din Bucuresti, pentru ca imi lipseste barfa asta de mor :)

Va pup tareee de tot si abia astept sa mai scriu!!

O bruneta!

Este maa!

Despre respect

Mi-a fost mereu rusine de rusinea oamenilor. Mi-a fost rusine de momentele in care oamenii sunt umiliti de altii. Din punctul meu de vedere, cand tratezi o persoana cu lipsa de respect, ii omori sufletul, caci poate nimic nu doare mai tare decat umilinta.
Nu suport pustii corditi care umilesc femeia de serviciu de pe holurile liceului. Nu suport studentii inapti, care isi imagineaza ca sunt in stare sa cucereasca lumea, dar care isi umilesc profesorii la cursuri. Nu suport angajatii suficienti, plini de ei, care vorbesc de sus clientiilor lor. Nu suport sefii aroganti care isi umilesc angajatii. Nu suport pe nimeni arongant si lipsit de respect. Cei nerespectuosi, au o problema cu stima de sine, sunt frustrati, limitati si rai. Respectul este, probabil, cea mai importanta lectie pe care o invatam acasa.
Respectul fata de altii, indiferent de clasa lor sociala, nivelul intelectual, denota respect de sine. Esti, in ochii mei si a multora dintre prietenii mei, o scursura a societatii cand ajungi sa vorbesti de sus femeii care iti spala wc-ul.

Cu respect,
blonda

Despre blog

Mi-aduc aminte cand am hotarat sa scriu. Ma plimbam seara pe Magheru cu bruneta mea si imi povestea ca a avut un blog la un moment dat. M-am gandit ca o sa ma ajute cumva, vreodata, in cariera mea si am zis, ok, hai sa o facem si pe asta. E foarte usor sa ai blog in doi. Vina, ca si responsabilitatea, se imparte. Daca ma face cineva proasta pe blogul asta, a facut-o si pe bruneta si cumva se anuleaza comentariu. Caci, daca despre mine nu stiu ce sa spun, bruneta nu e proasta sigur :)
La inceput mi-am propus sa scriu in stilul fabulist. Putin comic, dar cu morala. Sincer, realizez pe zi ce trece ca nu sunt in masura sa dau sfaturi sau lectii de viata nimanui. Nu sunt experta in nimic, nici macar in pantofi, asa ca mi-am asumat un rol mult prea elevat pentru situatia mea actuala. Apoi, am fost cuprinsa de dezgust profund si am inceput sa refulez. Aiurea, la ce foloseste refularea scrisa? Nu ne ajuta sa inaintam sau sa reparam nimic. Am aratat cu degetul, am blamat, am pus la perete, am atras alte refulari si ... cam atat.
De la un timp mi-am dat seama de stupizenia stilului pe care il abordasem si de plictiseala generala instalata pe blog. In schimb, daca vreti sa-mi acceptati umila indrazneala, am sa va plictisesc in continuare, pe voi, cei cativa care inca va doriti sa ascultati sfaturi de la o experta in nimic.

Cu drag,
cu respect,
a voastra blonda.

Despre nebunii si pentru nebuni

De vreo 4 luni, tocmai de cand m-am cumintit rau-rau de tot si am lasat-o mai moale cu "social life"-ul, primesc telefoane cu numar ascuns. Zi si noapte,fie ploaie, fie vant, uneori vorbeste, alteori nu. Ce stiu despre persoana care ma suna sunt urmatoarele:
este inconsecventa(pentru ca ma suna o saptamana de 15 ori, doua saptamani nu da un semn)
fara ocupatie reala in timpul zilei (ma suna pe la 2-4 noaptea in timpul saptamanii)
are iphone (mai foloseste programelul ala cu pisica, in care iti schimbi vocea)
ii plac manelele (mi-a mai pus de cateva ori sa ascult)
il/o apuca dorul de mine total spontan ( de multe ori aud lume pe fundal)
are o slabiciune pentru iubitul meu ( o data i-a raspuns el , iar dupa a sunat pana mi-a murit bateria doar ca sa-i mai auda vocea inca o data)

Probabil ca o sa ma acuzati ca-mi dau numarul de telefon aiurea, dar in apararea mea trebuie sa va spun ca l-am schimbat de vreo 3 ori in ultimii 2 ani tocmai ca sa scap de nebuni iar acum il dau doar persoanelor cu care chiar vorbesc cotidian.

Azi mi-a schimbat cineva parola de la facebook de 3 ori pana cand am reusit sa-mi blochez contul. N-am mai patit asa ceva niciodata, dar nu-i mare panica. Sau cel putin n-ar trebui sa fie, insa in contextul in care un/o depresiv/a ma suna de atata timp, ma gandesc ca evenimentele au un soi de legatura..

Reducand lista la 2, cunosc doua persoane care ar putea sa-si faca asemenea obicei:
o fatuca care ma uraste pana in panzele albe si care incearca sa ma faca pe mine cumva vinovata de ratarea ei. Apropo, multumesc pentru subtilele trimiteri de pe facebook, ai o problema in a percepe realitate (stiu ca-mi citesti blogul, xoxo)
si
un baietel care are obiceiul sa urmareasca lumea noaptea, sa sune insistent din disperare, sa-si inventeze indentitati si sa trimita mailuri "anonime"

Imi cer scuze publicului "larg" pentru postarea total neinteresanta, iar celor vizati le duresc o ziua indragostitiilor frumoasa si spumoasa cu urarea ca daca se intampla sa ma mai hartuiti, va fac plangere pe numele vostru adevarat la politie.

In rest, numai de bine!
Blonda

Aţi simţit?

Nu de puţine ori în ultima vreme văd persoane care nu dau doi bani pe intimitate, recunoştiinţă sau bun-simţ. Trăim într-un mediu în care respectul, liniştea şi "existatul" pur şi simplu sunt privite ca nişte fapte total seci.
Nu vrem să recunoaştem când suntem trişti sau dezamăgiţi, ne ascundem după măşti care mai de care mai vesele şi mai rebele, pentru ca mai târziu când suntem singuri să plângem şi să nu înţelegem de ce. Însă, adevarata schimbare vine odata cu acceptarea stării pe care o avem! Parcă suntem necopţi! Am fi avut atâtea motive să evoluăm pe planul ăsta dat fiind faptul că orice altceva evoluează în jurul nostru. Cu cât trece timpul, cu atât ne tâmpim, nu conştientizăm adevăratele frumuseţi care ne înconjoară. Nu apreciem iubirea din jur sau iubirea de departe, ne materializăm într-o lume deja prea mult materializată.
Nu ne iubim, nu ne respectăm, nu ne conştientizăm..Simţim că ceva nu e bine, dar dăm vina pe bani, pe iubit, pe părinţi, când de fapt..răspunsul e în noi..
Nu ştiu care e metoda, care sunt paşii..nu cred că sunt setate by default. Cred că pur şi simplu trebuie să fim noi, să-i lăsăm şi pe alţii să fie ei şi să încercăm să schimbăm ceva..să începem prin a vorbi mai puţin şi a simţi mai mult.

Bruneta

Râzi!

Dacă aş putea să descriu într-un cuvânt perioada asta, aş spune cu mâna pe inimă "Schimbare". Atât eu, cât şi persoanele din jurul meu se confruntă cu un val de schimbări radicale spre lucruri noi, oameni noi, locuri noi şi-aşa mai departe. Există o tendinţă, şi nu o zic numai eu, către găsirea unui eu mai curat, mai liber şi mai plin de iubire. Învăţăm cu toţii să ne iubim mai mult, să ne supărăm mai puţin, să apreciem mai mult persoanele din jur şi să îmbrăţişăm cu căldură situaţiile de rahat cu care ne confruntăm.
Am observat că toţi avem probleme cu banii, ne certăm cu persoanele dragi, triem din prieteni, aruncăm din vechituri, facem schimbări! Şi deşi schimbările astea vin la pachet cu nişte frustrări, tot răul spre bine. Mereu am crezut că cel mai simplu mod de a trece peste greutăţi e să râzi. Să râzi până nu mai poţi pentru că râsul te ajută să treci peste boli, peste grijile şi tristeţile de zi cu zi.
Eu râd! Şi pentru asta sunt un om fericit!

Bruneta

Ce ne retine?

Voi ce parere aveti despre protestul din benzinarii de pe 17-18-19 ian? Vi se pare justificat?
Multe voci spun ca este o prostie absoluta si ca nu nivelul pretului carburantiilor ar trb schimbat, ci nivelul salarial din Ro. Ok, au dreptate. De asemenea, multi spun ca protestul in sine e o porcarie si ca pe 16 si 20 o sa fie mare inghesuiala in benzinarii. Ok, au iar dreptate.
Dar haideti sa privim mai departe. Chit ca protestul in sine e o prostie, se creeaza un precedent. De acum, putem dovedi ca suntem in stare sa ne adunam "fortele" pentru o cauza comuna. Romanul e comod, las si indiferent. Poate alaturandu-ne protestului astuia o sa ne trezim "din somnul cel de moarte" sau din indiferenta.
Stiu ca pe multi creterea pretului carburantiilor nu-i afecteaza, iar din acest motiv nu se vor alatura initiativei. Ok, destul de corecta gandirea...pana la urma de ce sa te deranjezi ptr ceva care nu te afecteaza, dar ganditi-va la cei de langa voi care chiar au nevoie de o schimbare.
Deci? Voi ce faceti? Eu imi pun motorina azi iar luni-marti-miercuri nu, din respect pentru cei care chiar spera intr-o schimbare.

Despre vremuri bune

Am avut doi ani de cacao. Am traversat cu greu vreo 2 depresii, mi-am pierdut cainele ( fapt pentru care inca plang ), m-am operat, mi-am "parasit" parintii in cele mai negre momente, mi-am pierdut 2 prietene bune, am trecut printr-o criza de personalitate, m-am ingrasat vreo 7 kg , am "fugit" de acasa pentru ca apoi sa ma intorc mai mult de nevoie, n-am reusit sa prind postul pe care il vroiam dupa practica, mi-am pierdut capul, linistea si, in definitiv, m-am risipit.
S-apoi a urmat o mare liniste. Mi-am gasit echilibrul. Am iesit din depresie, am cunoscut un grup minunat, mi-am inteles si sustinut parintii. M-am angajat, mi-am strans relatia cu menghina (la figurat, dar nu m-am mai simtit atat de "jumatate perfecta" pana acum). Mi-am organizat viata, dieta si sufletul. Si am invatam pe pielea mea ca orice rau duce spre bine, indiferent cata suferinta ti-ar provoca prezentul.

Un an nou

La multi ani dragi cititori!
Desi a trecut ceva vreme de cand nu v-am mai scris, noi nu v-am uitat si anul acesta va pregatim posturi noi si delicioase!
La o scurta retrospectiva a blogului, am observat ca articolele noastre v-au relevat trairi personale atat bitter, cat si socante, amuzante si triste, distractive si statice.
Anul asta suntem mai serioase, am terminat cu perioada studentiei, ne-am facut mari, ne-am asezat la casa noastra, ne-am angajat si ne-am linistit.
Si ne-am propus, de asemenea, sa va ajutam si pe voi sa va linistiti. Deci? Cel putin 2 posturi pe luna vor fi scrise despre probleme de-ale voastre si vom posta si sfaturi, ale noastre sau ale altora, despre cum puteti depasi aceste probleme. De asemenea, va vom prezenta si multe alte surprize (nu doar probleme:P) pe care nu le dezvaluim acum.. dar promitem ca venim cu forte proaspete si cu multa dorinta de scris!
Cine credea ca am renuntat la blog, well..we didn't!:P

Va pupam si spor la citit!

O bruneta si o blonda!

Despre superficialitate

Ce ne face superficiali? De fapt, ce ne face superficiali in ochii altora?
Eu sunt superficiala fiindca ma vopsesc o data la 3 saptamani blonda, ca nu ies din casa nemachiata, ca am prietene frumusele, ca imi place sa ies joia in Gaia si ca-mi place sa port tocuri. Eu sunt superficiala pentru ca nu povestesc incercarile prin care trec, pentru ca nu-mi povestesc dramele (de data aceasta unele adevarate, nu faptul ca n-am primit flori de ziua mea), pentru ca nu dezbat ultima carte citita cu oricine, pentru ca nu vorbesc despre dezamagirile mele atat de dureroase sau despre depresiile mele bolnavicioase, pentru ca nu par sa am vreo problema reala, prin urmare, pentru ca sunt rezervata in a-mi lasa spatiul privat invadat. Pe mine ma face superficiala eticheta pe care mi-o pun oamenii care nu ma cunosc. Pe mine ma face superficiala modul in care arat si sunt perceputa, nu modul in care gandesc, simt, traiesc, comunic sau aptidunile mele.
Pe voi toti va face superficiali faptul ca nu va expuneti public toate problemele, ca nu va faceti un soi de panou electoral pe care va agatati toate gandurile, trairile, intrebarile existentiale sau marile reusite . Pe voi va face superficiali faptul ca va place sa iesiti duminica la o cafenea in centrul bucurestiului, ca nu povestiti tuturor ca ati fost la teatru, ca nu spuneti ca sunteti pasionati de psihologie si, evident, ca cititi acest blog-cliseu.
Cred ca nu exista oameni complet superficiali si, de asemenea, cred ca nu conteaza ce gandeste multimea , atat timp cat voi sunteti multumiti de propria persoana si cat exista un grup (fie el restrans sau nu) de oameni care va cunosc si va iubesc pentru cine sunteti cu adevarat, nu pentru masca sociala pe care o purtati.


A voastra Blonda.

Romanisme III

Aseara am patit un lucru care m-a speriat enorm. Am fost la petrecerea unui prieten prin centru vechi iar pe la 3 m-am suit in masina si am luat-o agale spre casa. Stateam la semafor si langa mine au tras 3 baieti intr-o masina. Nu m-am uitat, nu m-am hlizit, din contra, am stat cu capul plecat jucandu-ma pe telefon (pe modelul capul plecat, sabia nu-l taie) si mi-am continuat drumul spre casa.
Am ajuns in Baneasa, am intrat pe dn si am observat ca baietii mergeau constant in urma mea. Cum mi s-a spus de o mie de ori pana acum ca sunt exagerata, am incercat sa-mi induc ideea ca de fapt nu ma urmaresc, ci se duc la aeroport. Am trecut si de aeroport si baietii erau in continuare in urma mea. Ajung in satucul meu de rezidenta, fac la dreapta fara sa semnalizez iar baietii fac la dreapta dupa mine. Moment in care m-am panicat, am calcat pedala, am pus in functiune toti cei 75 de cai pe care ii manuiesc si am fugit spre politia comunala. Nimeni in post, baietii dupa mine. Panica maxima!
Fug pe stradute si in cele din urma ies iar pe dn, intrand intr-o benzinarie. Acum incepe partea pentru care sunt mandra de poporul meu: Casierita m-a vazut panicata, l-a chemat pe domnul de la pompe si l-a pus sa mearga cu masina in urma mea pana acasa. In cele din urma, la ora 4 eram deja in pat.
Sunt aproape sigura ca baietii nu vroiau sa ma transeze si sa ma trimita in bulgaria pentru trafic de organe, dar asta nu-i un mod sanatos de a intra in vorba cu o fata. Faptul ca ma urmaresti 20 de km noaptea pana acasa , n-are cum sa ma faca dornica de socializare.

Despre obsesii

Citind diverse articole pe net , constat destul de mirata ca am avut episoade obsesiv-compulsive ( na! ca am recunoscut public ca din cand in cand sunt dereglata psihic :D ). Concret, am tendinta de a-mi fixa un subiect de gandire pe care il macin si-l intorc si il despic pana cand reusesc sa creez adevarati monstri. Prima obsesie am facut-o acum vreo 6-7 ani cand , in permanenta, ma gandeam ce ar face "cutarica" ( si sa ne intelegem, cutarica este o persoana anume, nu un exemplu) in locul meu. Anul trecut m-a lovit alta obsesie , iar de vreo 5 luni de cand m-am mutat iar acasa, inca una. Astea doua s-au legat de neindeplinirea scopurilor mele. Neatingerea scopurilor ma faceau sa ma automutilez psihic, ma simteam incapabila, inapta, nefolositoare si aveam grija sa mi-o spun zilnic.
Am constatat insa ca odata cu renuntarea la gandurile obsesive, reusesc sa-mi ating scopurile, iar lucru asta mi l-am dovedit de ambele dati . In momentul in care nu-mi mai presez mintea, reusesc sa-mi canalizez toate energiile catre indeplinirea "misiunii supreme".
Si iata ca ajung si la concluzia post-ului: nu va mai stresati singuri, in lumea asta dura in care traim, aratati-va putina intelegere. Nu spun sa nu aveti standarde inalte pentru propria persoana, va sfatuiesc sa incercati sa le indepliniti cu rabdare si intelegere pentru limitarile personale, dar si perseverenta.



A voastra Blonda

Despre optimism

Acum vreo 3 ani tata a citit the Secret (probabil ca va aduceti aminte despre cartea a carui motto simplist aducea a ceva de genu: daca gandesti de bine, atragi binele ) iar de atunci, toata familia, obligat-fortat, a inceput sa fie optimista. Maxim de optimista! La nivelul absurdului, la care e furtuna afara si tu esti convins ca vei ramane uscat daca te plimbi prin curte.
Si uite ca de 3 ani, am reusit sa ne atrage suficiente ganduri bune incat sa indepartam toate problemele majore din viata noastra. Am scapat de tot ce ne limita perspectiva. Totusi, ne gasim in situatia in care mai avem in fata cateva mici obstacole de depasit (par example, inca nu mi-am gasit un job de 8 ore pe zi). Evident, in spirit tipic omenesc, facem din tantar armasar. Ca nu avem noroc, ca nu am avut sansa si prin urmare, n-avem nici capacitatea.
Ca sa nu lungesc vorba, as vrea sa va evidentiez scopul acestui mic articol:
1. Gandeste bine ca sa atragi binele. Oricat de prefabricat ar suna, fa-o! poate nu reusesti chiar sa atragi toate fortele benefice ale lumii in viata ta, dar macar te feresti de depresii. O minte sanatoasa te duce (mai intai cu imaginatia si dupa chiar la propriu) pe culmile propriei tale capacitati.
2. Hai sa nu mai exageram. Faptul ca ne certam cu iubitii, ca nu ne pricepem la vreo materie de la scoala, ca nu ne permitem sa ne luam o pereche de blugi noua,ca ploua afara, ca e frig in casa, ca nu ne permitem sa plecam la Paris in toamna, ca n-avem ce face vinerea seara sau mai stiu eu ce alte nenorociri cotiniene , nici nu se compara cu adevaratele drame . Eu de azi (daca nu am facut-o cu adevarat pana acum ) imi impun sa ma bucur de ceea ce am, nu sa nu fiu nefericita pentru ceea ce nu am.




A voastra Blonda.

Oameni

Mie imi plac oamenii noi. Imi place ca nu le cunosc defectele, ca nu le stiu piticii. Nu-mi place cand ajung sa cunosc un om atat de bine incat stiu cand se fofileaza si cand nu, cand fac un gest din obligatie sau cand dau un telefon de complezenta. Imi plac oamenii cu care petrec putin timp, dar de valoare, cu care nu vorbesc zilnic, dar care stiu ca sunt acolo no matter what.
Imi plac prietenii mei vechi din liceu, de care nu mai stiu mare lucru, dar pentru care ma bucur cand aflu cate-o veste buna despre ei. Imi plac oamenii care nu se pisicesc, care nu par ca ii strangi de tate/outze atunci cand vorbesc, care zic lucrurilor pe nume si-mi mai plac oamenii care nu judeca dupa relatii, prietenii sau oameni cunoscuti.
Imi plac oamenii destupati la minte, frumosi la suflet, care nu trebuie neaparat sa stie ca sunt nascuta in iunie, dar care stiu ca imi place sa rad si sa iubesc. E bine sa treci prin viata. Stii cand sa imbratisezi si cand sa intorci spatele.
Nu a mai ramas nimic pe lume care sa ma uimeasca. Se intampla toate.


Pentru prietenii mei.


Bruneta

Rolul femeii.

Am un prieten pe care il consider nu doar deosebit de inteligent , cat si deosebit de sensibil. Sensibil in purul sens masculin, fara milogeli si plansete, dar cu o capacitate extrem de rara de a surprinde fineturile dragostei si ale filozofiei derivate din aceasta.
Mi-a placut, in mod cu totul special, una dintre ultimele discutii pe care le-am purtat. Imi spunea , lasandu-ma geloasa pentru finul sau ochi de observator, ca ce iubeste cel mai mult la o femeie este capacitatea ei de a nu juca rolul principal in propria viata. Admira faptul ca o femeie isi va face programul, se va educata, se va purta exact dupa placul si poftele iubitului ei, lasandu-l pe el sa conduca nu numai relatia, dar si viata ei. Si toate acestea din daruire si din dragoste, nu din obligatie si fara repros. Pentru ca femeia iubeste prin a se daruii, a se abandona.
Exclam extrem de fericita! Uite ca exista barbati sensibili, cu o reala inteligenta emotionala! Uite ca cineva nu numai ca observa, dar si apreciaza eforturile unei femei!
Va doresc sa intalniti barbati ca prietenul meu, va doresc sa va devina apropriati si poate chiar iubiti, sa va simtiti intelese si apreciate pentru fiecare mic detaliu.

A voastra Blonda.