Sunt ceea ce s-ar numi o romantica absoluta. Cred in dragoste, in relatii, in povesti de dragoste. Saptamana trecuta insa, am primit un soi de lectie.
A venit in vizita la noi o prietena din tinerete de-a mamei. Nu are copii, nu are sot, nu are nimic din ceea ce as considera eu o viata perfecta. Nu m-am putut abtine, am intrebat-o cum de a ajuns in situatia asta, ca si cum ar fi un subiect tabu. Mi-a povestit ca a avut destui iubiti si ca inca are unul cu care se vede atunci cand are nevoie de acel mult iubit timp intim. A ramas chiar insarcinata de doua ori insa pentru ca stia ca barbatii nu-si doreau copii, nu a vrut sa-i constranga sa stea langa ea. Nu i-a gasit perfecti pentru ea, nu i-a iubit suficient, nu a fost pregatita sa faca concesii majore pentru a mentine o relatie. In schimb, si-a petrecut timpul iubindu-se pe sine, si-a cumparat tot ce putea mai bun si mai frumos, a citit, si-a descoperit pasiunile, si-a analizat si invatat propria persoana asa cum cineva prins mereu intr-o relatie nu are timp.
E un o lectie buna pentru mine, avand in vedere ca nu ma pot imagina singura, fara un barbat langa mine. Consider ca mi-am petrecut majoritatea timpului cunoscand baietii de langa mine, in loc sa imi fac o analiza profunda mie. Recunosc insa, n-am inca suficient curaj incat sa incep sa ma analizez.
A voastra Blonda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu