duminică, 27 iunie 2010

Cine rade la urma..

nu cred ca rade mai bine.....
Cel mai tentati suntem sa ne razbunam pe persoanele fata de care avem sentimente puternice. Ca sunt de ura, aia e treaba voastra, insa am constatat, ca cel putin in ceea ce ma priveste, sunt tentata sa ma razbun tocmai pe persoanele pe care le iubesc sau pe care le-am iubit la un moment dat. E destul de simpla explicatia, avand in vedere puterea unei dezamagiri.
Bun, deci te face sa suferi. In consecinta, il ranesti si tu mai mult decat a facut-o el. Sau cel putin incerci. Si mare satisfactie ai sa-i vezi mutra aia frumoasa cum pica atunci cand te vede in cafeneaua "voastra" de gat cu altul. Gata draguta, te-ai razbunat, poate chiar a plans. Si rezultatul? Tot singura ramai, razbunata sau nu. De fapt, o data razbunata, exista sanse mult mai mari sa ramai singura.
In concluzie, va incurajez sa judecati un pic mai mult atunci cand actionati conform impulsului. Sper ca si eu sa am aceeasi maturitate atunci cand ma voi intalni cu dezamagirea. Caci acum il iubesc, dar linia dintre iubire si ura e mai subtire decat cea dintre prietenie si dragoste.




A ta Blonda.

joi, 24 iunie 2010

Imi este frica.

Pentru prima data in viata mea, ma opresc din drum, imi dau doua palme si imi recunosc mie, apoi voua, ca imi este frica. Imi este frica sa-mi arat adevarata fata, sa las sentimentele sa curga, sa ma infasoare si sa ma ridice. Mi-e frica sa arat ca sunt indragostita, ca vad viitor, ca nu mai vad nimic in jur. Mi-e frica sa nu se profite de sentimentele mele, mi-e teribil de frica de dezamagire, dar, ca intr-un cerc vicios, cel mai frica imi este ca pierd pasiunea de inceput, doar pentru ca sunt retinuta.
Si uite asa las cele mai frumoase clipe sa treaca pe langa mine, gandindu-ma la protectia mea viitoare.





A voastra Blonda.

luni, 21 iunie 2010

Albinuțe, trandafiri și alte aberații

Într-o altă viață cred că am fost albinuță. Da,albinuță daia care se plimbă din floare-n floare până când ajunge la cel mai frumos și musculos trandafir. Trandafiru' trandafirilor, ăl mai șmecher din familia lemnoaselor, cu cel mai dulce miros și cea mai frumy culoare. Trandafiru' ăla în care faci cea mai bună miere în care te bălăcești la nesfârșit, pe care-l ocrotești și îi îngrijești spinii. Și înțepi pe orice furnică de se-apropie de el (lua-re-ar dracu de furnici), îl stropești cu apă de izvor și cu săruturi de primăvară.
Și te miri cum de l-ai găsit după atâta și atâta zburat, când era în tot timpul ăsta în fața antenuțelor și tu nu l-ai observat. Și ce frumos e trandafiru' ăsta când te pupă așa cu spinii lui simpatici și răsar tot felul de inimioare pe petale. Da' inimioare dălea cool, nu grețoase.
Oph, trandafiru' meu..


Bruneta!

marți, 15 iunie 2010

Alte fete..

Nu credeam ca o ajung sa spun lucrul asta vreodata dar... Jos palaria in fata fetelor crescute in Pantelimon!
De voie, de nevoie, dar mai mult de nevoie si cumva accidental, am ajuns ieri in Pantelimon. Sa va explic. Stiam ca trebuie sa ajung undeva in sectorul 3, dar evident ca am gresit adresa si m-am trezit in Vestul Salbatic. Uite asa, imbracata in salopetuta scurta de in alb si cu masina deloc subtila a mamei mele, ma pierdusem. In fata mea, doi se bateau in strada, politia gonea spre ei, altul trecea pe rosu cu viteza maxima, unii intr-un bmw cabrio ascultau manele si tot asa. Nu mai aveam credit, mi-era frica sa cer directii si haosul continua.
Acum sa nu ma intelegeti gresit, eu sunt fata crescuta la tara, printre vaci si porci, am stat toata copilaria desculta prin balegar si am mancat de pe jos. Asta e, ai mei nu m-au crescut in Dorobanti, mancand doar buseuri de legume. Insa orice educatie la coada vacii, printre copii de tigani si tarani, nu m-ar fi putut pregati pentru vizita in cartierul asta.
Si uite asa, cautand disperata destinatia, ma uitam pe strada la tot felul de fete in fuste scurte, decoltate, cu unghii roz fosforescent. Bravo lor ca reusesc! Ca nu sunt tavalite in fiecare zi si nu ajung plangand acasa. Bravo femeilor puternice de acolo! Chit ca poate sunt "deficitare" la alte capitole, probabil ca au ajuns cele mai dure femei din lume.
Acum, nu ma intelegeti gresit, nu-mi doresc sa fiu ca ele, dar performanta lor merita laudata.







A voastra Blonda

luni, 14 iunie 2010

Pentru ca mi-a zis sa scriu pe blog despre ce simt acum

Joaaca-te cu mintea mea. Hai sa ne cream o lume numai a noastra in care sa fie vacanta in fiecare zi. Sa iesim la plimbare pe racoare noaptea, sa ne tinem de sotii si de provocari. Sa fim copii si sa alergam dupe visuri si nici sa nu concepem sa nu le realizam. Sa cantam pana dimineata si sa radem ca prostanacii ca nu ne-am luat examenele si e iar panica. Si sa fie ok, e-n regula. Hai sa ne calmam. Impreuna ne calmam mereu. E atat de reciproca treaba. Asa, cum ma vezi si cum te vad.
Sa ne pupam pe-ascuns, si nu prea. S-avem secretele noastre, care sa se citeasca dupa ochi si dupa zambet.
He! Iar zic astia ca sunt instabila psihic si ca azi sunt sus maine sunt jos! Si ce daca? M-as plictisi de tine daca am fi numai sus:) schizofrenic simpatic, ce esti:)


Bruneta

duminică, 13 iunie 2010

Inchide ochii.

Adu-ti aminte.
Sangele-ti prinde viteza si alearga spre talpi. Te simti gol. Ti se raceste spatele si palmele iti transpira. Nu mai vezi, nu mai auzi, doar simti.
Si ma atingi. Si stii ca treci limita. Si de acolo totul devine complicat.
Ma saruti si gata. M-am abandonat in bratele tale si de atunci numai acolo ma simt acasa.
Si iti rememorez atingerea si mirosul pana fiecare cm al meu stie, de fapt, de ce sunt indragostita.
D-atunci nu mai am scapare.
Adu-ti aminte cum a inceput totul si nu-ti imagina vreodata ca o sa termine. S-adu-ti aminte ce-ai simtit prima data. Inca mai simt la fel, de fiecare data, mai intens.




Numai a ta, Blonda.

marți, 8 iunie 2010

Nemultumiri

Traim cu dorinta de a ne depasi conditia. Sa fim mai buni, mai bogati, mai iubiti. Stam si ne dam tot felul de motive pentru care sa stagnam, gasim scuze penibile sa ne scufundam in depresii si in stari negative, fara sa vedem frumusetea lucrurilor in banalitatea lor.
Eu tin povara discutiilor pe care nu am apucat sa le am. Cu diversi si diverse. Sunt lucruri nespuse pe care nu am apucat sa mi le exprim, nu am putut sau nu am vrut la momentul respectiv, iar acum ma apasa.
Ma mai apasa si sfaturile astea pe care le cerem in stanga si-n dreapta de la tot felul de prieteni, mai mult sau mai putin. Prieteni care habar nu au ce sentimente sunt la mijloc, ce stari si ce povesti se afla in spatele sfaturilor lor. Ajungem sa facem tot felul de gogomanii din cauza/datorita sfaturilor si pe undeva pe drum ne pierdem pe noi.
Cumva, la un moment dat, toata viata asta a devenit un joc de care pe care. Care iese mai triumfator, mai castigat. Cine inchide gura cui, cine primeste laude si cine ramane singur. Am obosit! Am obosit de joculete, intrigi, probleme, griji. Am obosit sa ma inveselsc de una singura si sa cad in gol din cauza problemelor lui xulescu, am obosit sa ma imbarbatez aiurea si sa insarcinez pe cei din jur sa ma inveselasca. Cand numai eu, tu, noi..suntem singurii care ne cunoastem si care stim ce ne trebuie sa ne simtim mai bine.
Eu refuz sa ma mai consum pentru scoala, pentru prietene care nu mai sunt, pentru iubiti neiubiti, pentru bani cheltuiti si lipsuri prezente..
Pe tine? Ce te nemultumeste?



Bruneta

luni, 7 iunie 2010

Valoarea intrinseca

Vorbeam zilele trecute cu mama despre depresie, dragoste si crunta dezamagire pe care o poate aduce, despre ce generatie de oameni tristi suntem. Mama imi spunea ca este de parere ca am ajuns atat de depresivi pentru ca ne-am inceput, cu totii, viata de om matur mult prea devreme, fara sa apucam sa ne bucuram de adolescenta si sansele pe care ni le ofera. Pana la urma are dreptate. Majoritatea prietenelor mele au relatii de 3-4-5 ani, cele singure sunt o raritate si cumva, macar subconstient, sunt in cautare de partener.
Cumva, am invatat sa traim gresit , am sarit perioada de incercari, experiente si experimente, intrand direct in relatii "mature". Asa, ne lipseste capacitatea de a ne adapta la viata celibatara, sa fim cu adevarat fericiti cand nu suntem cuplati.Ne-am pierdut, cu adevarat, capacitatea de a ne adapta vietii de burlac , pana la urma normala pentru varsta noastra.
Fac cumva apel la constientizarea calitatiilor noastre. Hai sa ne descoperim cu adevarat, sa invatam sa fim si singuri, sa fim fericiti chiar daca nu avem cui sa-i spunem "noapte buna iubite". Cred cu tarie ca pana cand nu vom invata sa fim fericiti fara partener, nu vom avea nici relatii cu adevarat sanatoase, pentru ca, inevitabil, printre dragoste, dorinta, admiratie, apare si sentimentul de dependenta. La varsta asta, n-ar trb sa ne simtit legati sau dependenti de nimic, din contra.
Prin urmare, evident ca nu va sfatuiesc sa rupeti relatiile actuale, insa va incurajez sa va descoperiti cu adevarat si sa realizati ca relatiile trebuiesc pastrate doar atat timp cat ne fac fericiti. Singuratatea nu e o boala, un motiv de depresie, este o ocazie buna de a ne descoperii si a ne iubi pentru ceea ce suntem, nu ce am putea sa fim intr-un cuplu.




A voastra Blonda.