marți, 30 martie 2010

To sex or not to sex

Zilele trecute am avut o discuţie aprinsă cu un nimfoman. E băiat bun el aşa, sclipitor şi simpatic, deştept şi o prezenţă placută, dar cumva are o problemă cu sexul. Şi nu că face mult sex cu iubita, că n-are. Dar face mult sex cu multe persoane. Zice că de dragul diversităţii, de dragul experienţei, că oricum e o activitate ca oricare alta. Mă gândesc că percepe sexul ca pe un hobby. Şi vorbeam noi aşa despre cum foarte puţine femei au capacitatea asta de a se culca cu tipi fără să simtă nimic, şi cum noi femeile rareori facem distincţia între sex şi sentiment.
Iniţial m-am ofticat că nu sunt şi eu aşa heartless, dar apoi mi-am dat seama că nu vreau să fiu altfel. Nu vreau să nu simt nimic de la persoana cealaltă, nu vreau să trăiesc vreodată o partidă d-asta nebună în care să nu-mi pese cine e individu din mine, să nu mă sărute, să nu ma privească în ochi.
A face sex fără sentiment e ca şi cum ai mânca legume fierte şi brânză dietetică toata viaţa. Mănânci că ţi-e foame, dar nu simţi plăcerea de a mânca cu poftă. Ca atunci când mănânci o fripturică sau o pizza, şi după un desert şi bei un shake de ciocolată şi stai să ţi se aşeze mâncarea. Aşa, ca atunci când stai să trăieşti momentul de după, cu o ţigară dupa preferinţe, exclamând "wow" din 5 în 5 minute.
Aşadar, mă bucur că ţin la persoana cu care mă sărut, mă bucur că ştie cum mă cheamă şi mă sună a doua zi să mă întrebe ce fac.


Bruneta

duminică, 28 martie 2010

Pentru raci

Dupa un studiu aprofundat combinat cu experientele mele, spun cu mana pe suflet ca zodia mea preferata este racul.
Cunosc 1,2,3,4 baieti raci. Bine, probabil ca sunt mai multi, dar pe ei ii stiu de aproape. Imi sun prieteni, amici, parteneri de conversatie iar unul mi-a fost si iubit. Sunt, toti 4 baieti deosebiti, inteligenti, amuzanti, atenti. N-ai cum sa nu te simti bine daca esti in preajma unui rac. Te baga in seama, te incurajeaza sa vorbesti, te asculta, li se pare (sau macar se prefac) interesant orice ai spune si nu o sa-ti intoarca niciodata spatele. Nu l-am vazut pe niciunul niciodata suficient de suparat incat sa nu-mi intoarca o vorba buna. Stiu ca sunt parteneri stabili, linistiti, statornici, devotati, sensibili. Probabil ca la un moment dat devin plictisitori, dar chiar daca nu au mereu initiativa, iti vor accepta mai orice propunere cu entuziasm. Niciunul dintre ei nu e coleric, toti sunt linistiti si rabdatori. Nu-si pierd niciodata ideea, isi pastreaza scopurile bine definite si nu se pierd in detalii. Chiar daca nu sunt cei mai extrovertiti oameni, nu sunt timizi, iar daca le dai putina atentie vor fii extrem de fericiti sa o primeasca.
In schimb, cu un rac trebuie sa dai dovada de cuvant, sa nu promiti si sa nu faci, sa nu-i dezamagesti, sa nu-i ranesti. Atunci iti intorc spatele. Sunt gelosi, posesivi si au un foarte bine dezvoltat spirit protector.
Cumva, postul asta l-am scris pentru toti racii din viata mea, ii consider cu adevarat oameni buni si as vrea sa stie asta. Indiferent cum ma voi purta vreodata cu voi, sa nu credeti ca o fac din desconsideratie sau altceva, o fac pentru ca sunt distrata, dar imi pare mereu rau ca nu v-am acordat cata atentie as fi putut.



A voastra Laura.

Aventuri in 41

Ieri am trăit iar experienţa de a merge cu tramvaiu 41. Frumos tramvai, merge repede, ajungi cât ai clipi dintr-un capăt în altul.. Şi evident, plin de oameni speciali, fiecare cu câte o poveste. Fiecare bătrânel rememorează o aventura de pe vremea lui Ceaşcă , fiecare bătrânică ascunde după ochelari o super poveste de dragoste, puşti care visează la cea mai frumoasă fată din şcoală, tipi şi tipe cu probleme în dragoste şi în criză de bani. Tramvaiul 41 este ca o culegere de basme.
În liniştea aia apăsătoare mai urcă câte un aurolac plin de muci sau câte-o ţigancă care te face sa-ţi ţii aproape poşeta. A mai urcat şi-o copilă care cânta la acordeon şi avea lipit de el o jumătate de sticlă de sprite în care să-ţi pui banii. Cânta super frumos puştoaica. M-a emoţionat. I-am lăsat 50 de mii. În condiţiile în care sunt chitroasă şi nu-i suport pe cerşetori. Dar mi-a făcut ziua mai frumoasă.
Frumoasă mi-a făcut ziua şi un bătrânel care pesemne a fost un mare îmbârligător la viaţa lui. De ce? Păi a ochit el o tanti şi cum a urcat a insistat teribil să-i ofere locul. Doamna amabilă l-a refuzat că nu avea decât câteva staţii de mers. N-a fost chip, nenea nu s-a lăsat. Şi a luat-o frumos de şold şi a condus-o către scaun unde a încolţit-o şi a început să-i fabuleze despre spiritul lui tânăr. Despre ţările frumoase în care a fost, despre libertatea Amsterdamului şi cum adora oamenii care fumau opium pe străzi nonşalant. Băbuţa nu era fraieră. A ţinut să-i precizeze că l-a mirosit de la scări că e uns cu toate alifiile. Moment în care îşi mângâia insistent verigheta. Domnul în discuţie semăna teribil cu un băiat pe care l-am cunoscut eu odată. Amândoi frumoşi, amândoi deştepţi, plimbaţi prin femei şi paturi, îmbăiaţi în lacrimile lor, probabil caţiva copii cu câteva diverse, de dragul procreării. Iar acum la bătrâneţe, singuri. Agăţând băbuţe în 41.
Atenţia mi-a fost distrasă în momentul în care m-a sunat mama. Să-mi urle iar în telefon despre cât de dezordonată sunt şi cum o să rămân singură toată viaţa că n-o să mă suporte nimeni că îmi las pijamalele aruncate pe patul nefăcut. Că ordinea din cameră se reflectă în ordinea din capul meu. (sincer, am o prietenă care e enervant de ordonată acasă, dar care nu ştie pe ce planetă e). Am liniştit-o spunându-i că o să mă agaţe la bătrâneţe un frumuşăl bolnav de prostată care o să mă iubească cu toata dezordonarea mea.


Bruneta

joi, 25 martie 2010

Romanisme si nu numai

Am avut azi deosibita placere sa-mi insotesc scumpa Bruneta la un targ de turism. Hai sa o fac si p'asta mi-am spus, n-am ce rau sa patesc. Si iata ca m-am intors cu material pentru blog.
Se facea ca pe standul din fata ochiilor mei erau niste magneti de frigider ai unui hotel luxos din Turcia. Mare inghesuiala la magneti nene. N-ai sa vezi asa ceva, cum isi indesau romanii prostioarele alea in sacosile pline de pliante, pixuri, brelocuri si rahat (da, rahat turcesc) . Acum, eu nu pot sa nu-mi imaginez conversatia ulterioara "montarii" magnetului pe frigider: " Vai tu, dar ce frumos e aici, la hotelul asta" " Da Nelule, mi-a placut foarte mult" " zau, cand ati fost?" " A, n-am fost, l-am vazut in poze".
O alta faza. Vine un turcaleta frumos de pici la mine. Bronzat, ochi albastrii, par brunet, vreo 30 de ani, copt frumos, ati prins indea. "Ai vrun catalog al tuturor hotelurilor din turcia?" Si ii dau eu catalogul. Omu gaseste nu stiu ce hotel si imi zice: "Look, this is my hotel!!" super entuziasmat. "Gongrats", ce sa-i zic? Nu era suficient ca era superb, trebuia sa-mi dovedeasca potenta lui financiara cu asemenea prost gust? Chiar pacat...
Si cam astea sunt evenimentele sociale inregistrate si analizate de catre mine, dar promit ca daca se mai intampla ceva demn de atentia sau macar amuzamentul nostru, va povestesc.




A voastra Blonda.

marți, 23 martie 2010

O lume perfectă

Ieri a fost o zi atât de frumoasă cât să-mi dau seama cât de urâţi suntem. Suntem urâţi că nu ne conştientizăm frumuseţea interioară. Nu vreau să sune ca un clişeu şi nici să epatez prin atitudinea mea, vreau doar să creştem. În încredere, în siguranţă, în gesturi mărunte. Să scădem în sucuri în cafenele, în bârfe. răutăţi şi minciuni.
Vreau să ne plimbăm mai mult prin parcuri, să ne gândim mai mult la cum să-i facem pe cei din jur să zâmbească, vreau să glumim mai mult, să dăruim mai mult, sa ne iubim mai mult părinţii, să facem mai multă curăţenie şi să ne uităm mai puţin la ce au alţii şi noi n-avem. Vreau să nu mai conteze banii atât de mult pentru noi, să nu mai stricăm prietenii de ani şi să judecăm după aparenţe.
Vreau să nu mai existe confruntări, să învăţăm să iertăm, să iubim mai mult şi să zâmbim din plin.
Vreau să alergăm, să mâncăm sănătos, să ascultăm muzică bună, să nu mai fim leneşi şi să ne bucurăm din plin şi de zilele cu ploaie şi de zilele cu soare. Vreau să nu mai avem aşteptări, să nu mai ridicăm pretenţii, vreau să fim consţienţi că nu suntem perfecţi şi să nu cerem perfecţiunea de la cei din jurul nostru.

Voi ce vreţi?


Bruneta

duminică, 21 martie 2010

Compromisuri

Vorbeam azi cu o prietena despre ce ne dorim de la un barbat si ii faceam eu potretul unui baiat perfect. Daca am lua caracterul de la un fost iubit, ochii unui fost iubit, sexul demential al altuia, personalitatea vesela de la altul si fidelitatea, inteligenta si alte calitati ale altuia, as construi un barbat perfect. Asta spuneam eu. Ea imi spunea ca nu exista barbatul perfect, iar ca daca voi continua sa caut asa ceva, voi ajunge din ce in ce mai dezamagita. Cica trebuie sa faci compromisuri. Sa vezi calitatiile oamenilor, sa le compari ca importanta cu defectele si daca poti sa-i iubesti, bine, daca nu, sa-ti vezi mai departe de drum.
Mi se intampla sa ma impiedic de detalii, sa nu vad padurea de copaci, sa ma consider indragostita si sa-mi treaca totul doar pentru ca "el" nu a vrut sa mearga cu mine la film intr-o seara. Sau orice alt amanunt deranjant.
Cumva am realizat ca nu exista perfectiune. La randul meu sunt departe de ea si totusi, o caut in zadar. Imi impun mie si partenerului meu standarde imposibil de atins, refunzand sa vad, cumva, adevaratul potential al nostru.
Sper doar sa nu regret toti baietii pe care i-am gonit din jurul meu sub simplu pretext ca erau aproape perfecti, dar nu tocmai. Ar trb sa-mi alcatuiesc clar un sistem de valori si sa incep sa apreciez omul pentru ceea ce e, nu pentru ceea ce nu va putea fi niciodata..
Acelasi lucru vi-l propun si voua, sa nu faceti potretului iubitului utopic si sa-i refuzati pe cei care nu se potrivesc stricelor cerintelor. Veti ajunge, asemenea mie, dezamagite de inexistenta printului frumos, destept, atent, fidel,amuzant, altruist, talentat, cu initiativa, bogat , pe cel mai frumos cal alb din toata imparatia. Asa ceva nu exista. Sau poate da, dar la randul nostru, nu suntem nici noi printesa perfecta a tinutului.

vineri, 19 martie 2010

Despre pantaloni

E nu sunt asa fashionista..nu am reusit niciodata sa port ce-i pe trend, adevarul e ca in majoritatea timpului, nici nu-mi vin bine hainele astea foarte trendy. In general, sunt destul de conservatoare.
E, avand in vedere treburile astea, as vrea sa ma lamureasca cineva care-i faza cu pantalonii lasati, blugii cu turu jos si tot asa. De ce as vrea sa arat de parca imi atarna fundu? si cui ii vin bine pantalonii de genu?! Ok, o accept, arata bine cu geaca de piele,cu codita prinsa in varful capului si ochelari ray-ban. Dar ca pantaloni de club?!Cu tocuri si toate cele?!
Evident sunt eu baboasa , dar mi se pare ca ne pierdem din feminitate daca purtam pantaloni d-astia, pe care sincer ii consider eminamente masculini. Nu stiu..zic si eu.
Pana una alta, prefer rochiile, imi pare rau ca-s plictisitoare.


Blonda

miercuri, 17 martie 2010

Shopping?!

V-ati uitat vreodata la tele-shopping? Eu m-am uitat azi. Si ce-am aflat?

1. Mai presus de toate, e mai importat ca un cutit sa taie un bocanc, o buturuga, o conserva decat o rosie.

2. Un pix trebuie sa fie fin, elegant, de exceptie, sa sparga gheata( la propriu), dupa care sa scrie in continuare super exceptional. Pentru ca fixul face scrisul, daca ma intelegeti.

3. Nu trebuie sa tii cure de slabire si sa faci sport ca sa ajungi slaba. Tot ce trebuie sa faci este sa porti un soi de body de elastic-guma-material minunat care te acopera de la genunchi pana sub sani total si te slabeste vazand cu ochii. Cu aceasta ocazie, ti se duce de rapa si viata sexuala pentru ca nimeni nu te-ar f*** cu costumatia aia pe tine.

4. Daca tot am adus in discutie sexul, am constatat ca cea mai simpla solutie pentru a avea o iubita tanara, blonda, cu silicoane si picioare perfecte este sa te dai cu nu stiu ce substanta in cap care ajuta la indesirea podoabei capilare. Prin urmare, 60 de ani, burtos, cazut, cu par bogat= atractie instantanee ptr barbie.

5. Apropo de atractie, evident ca nu trebuie sa faci sport ptr a arata bine. Asta am hotarat-o deja. Tot ce trebuie sa faci e sa-ti cumperi o banda d-aia cu electrosocuri (pardon, stimulare electro-nu stiu ce) pe care ti-o pui pe rand pe abdomen, fund, coapse, maini, glezne si tot asa pana devi perfect. Garantat!

Spor la cumparaturi dragilor, eu mi-am comandat deja de toate!

A voastra Blonda.

luni, 15 martie 2010

Tipic femin

Tipic feminin, sunt foarte constienta de aspectul meu. Uneori nesigura, as putea spune. Prin urmare, tipic feminin, am nevoie de complimente. Pe care le primesc si pe care reusesc sa nu le primesc frumos. Tipic feminin.
Sa va dau un exemplu: zilele trecute, un foarte bun prieten imi spunea "arati bine azi". Raspunsul meu total natural a fost "doar azi? mersi mult!" Tipic femin ati putea spune.
Sa analizam acum situatia. Sunt nesigura, prin urmare am nevoie de complimente. Pe care le primesc, dar pe care reusesc sa le "refuz". Prin urmare, ii descurajez pe cei care imi fac complimente. Asa ca raman necomplimentata. Prin urmare, incep sa gandesc ca nimanui nu-i place de mine. Na dilema!
Ce vreau sa scot in evidenta este faptul ca de multe ori, noi, femeile, ne suntem cei mai mari dusmani.


Cu stima,
Blonda

vineri, 12 martie 2010

Ghicitoare

Mi-e greu să explic în cuvinte zgomotul ăsta ciudat din mine. Se află cumva în capul pieptului şi îl asemăn cu fluturaşii pe care îi simţi când eşti in love. Numai că acum nu e nicio emoţie la mijloc. E un talmeş valmeş de gânduri, de porniri stăvilite de raţiuni. Aş vorbi şi aş spune TOT, dar nu pot.
M-aş arunca cumva într-o mare de oameni necunoscuţi, şi aş inota lejer printre prejudecăţi şi minţi înguste, aş savura fiecare bârfă ca pe o îngheţată cu nuci şi totul ar fi un mare nimic. Mi-ar plăcea să particip şi eu la răutăţi şi să le amplific. Daa, ce mi-ar plăcea să fiu un om rău şi să se sperie lumea de mine...
Să nu-şi mai permită nimeni să mă ia în braţe şi dup-aia să nu mai sune o lună, să nu-şi mai permită nimeni să mă sune atunci când e prea târziu, să ţipe şi să reproşeze lucruri pe care nu le cunoşte şi mai ales să nu-şi mai permită nimeni să mă judece pentru ceea ce sunt, ce fac şi cu cine.
Cine sunt?



Bruneta

miercuri, 10 martie 2010

Unde eşti?

În lumea asta de rahat în care trăieşti iarna în martie, în locul ăsta murdar în care e frig pe străzi, în pat şi în suflet, în holurile pline de zăpăciţi, te caut.. Şi te caut şi te găsesc, şi te pierd şi te caut iarăşi. Şi mă las bătută ca apoi să mă imbărbătez. Mă ambiţionez să te găsesc în parcurile ruginii, în Starbucks când comand o Mocha, unde muncesc, unde cumpăr haine, unde fac accident..
Şi nu eşti..nu eşti aici să mi te dezbraci de lume, de reguli şi prejudecăţi, să mă săruţi cu sclipici şi confetii, să mă explorezi de aluniţe, să mă pupi pe obraz aşa cum făceam la grădi, să îngropi în mine o super speranţă să lupt şi să lupt pentru noi.. Să nu mă mai dau bătută, să nu te mai văd ca pe o boală, ca pe un mişto pe care-l fac constant numai ca să nu mă descoperi cu adevărat.
De-ai fi aici te-aş cânta numai pe tine şi nu aş mai avea privirile împărăştiate în zece, nu m-aş mai pierde atâta printre cuvinte, aş fi atentă la ce-mi zici şi la ce-ţi doreşti, ţi-aş scrie poezii cretine şi tu ai râde de mine că nu m-ai mai văzut aşa fraierică până acum şi m-ai iubi noapte de noapte. Şi am face dragoste dimineaţa, prânz şi seara..asta până când..pleci iar.. Şi eu iar te caut şi nu te găsesc..si te înjur iaraşi şi iarăşi şi pe tine şi pe prietenii tăi că trebuie să găsesc vinovaţi..şi m-aş întreba de ce? Şi unde eşti?..


Bruneta

Optimismul si prostia

Momentan, ma consider stupid de vesela.Sa va povestesc:

In ultimele saptamani, am trait o stare de angoasa, nemultumire, zbucium interior daca vreti, dar incepand de luni am spus STOP!
Si zau ca stop a fost. Mi-am propus ca indiferent de ce mi se intampla, sa fiu vesela si cu o dispozitie de milioane.

Acum sa va povestesc ce-am patit luni (aka prima mea zi optimista):
- Nu imi mergea internetul
- Eram la regim, n-aveam voie nimic dulce, prin urmare nimic "inveselitor"
- Am primit o amenintare de proces. Minunat.
- Am facut accident, din vina mea, evident. Caci eu sunt blonda.
Si cam atatea evenimente nefaste.
Rezultatul? In continuare am fost extrem de bine dispusa.

Azi am fost 4 ore sa dau declaratii si sa-mi deschid dosarul la firma de asigurari. In continuare n-am net. Rezultatul? Sunt foarte vesela. Cu toate ca mor de frig momentan. Cu toate ca nu-mi mai dau voie sa mananc nimic pana ma culc.

Prin urmare, am observat si demonstrat ca starea noastra nu depinde mai deloc de ce ni se intampla, ci de modul in care alegem si ne impunem sa gandim si simtim.

Hai sa fim toti cretin de veseli. Merge pe vremea asta?




A voastra Blonda.

In doliu, iar.

Ma gasesc iar in postura de a nu avea internet acasa. Cum sunt dependenta de internet, facebookceala, blogareala, mailuri, presa pe net, muzica si toate cele, de obicei, lipsa de conexiune e o boala grea pentru mine. Nu inteleg exact cum, dar de data asta absenta netului nu m-a afectat foarte rau, doar ca nu am reusit sa-mi scriu, implicit trimit un CV pentru un post de practica. In rest, am trait foarte bine fara prietenul meu virtual (internetul fiind acela, sa nu intelegeti ca am un iubitel pe net)
Si uite cum blonda sta in holul facultatii de Cibernetica, la ora 17 07 , pe un frig sinistru sa va scrie voua despre nimic.
Si nimicul asta se compune din urmatoarele: un gardian care pazeste buna desfasurare a activitatii de feisbuceala si tipa la studentii impertinenti care isi muta scaune, 3 baieti la geam, in fata laptopurilor, toti cu castiile in ureche, un baiat fooooarte dragut care urca pe scari spre etaj, unul care coboara chiar acum , un grup de 3 prostute care fac mai mult zgomot decat un metrou si multi, multi studenti, tineri, mai batrani cu ochii'n monitoare. Plus o blonda infrigurata care, in loc sa stea acasa, sa bea un ceai, a ales sa va scrie voua. Doar ca sa stiti ca , de fapt, n-am murit, port doliu internetului meu.
Pana cand o sa pot sa va scriu ce-mi trece prin cap pe moment, va salut stimabililor!



A voastra Blonda.

marți, 9 martie 2010

Ce să NU faci într-o zi de marţi

- să nu te bagi pe străduţe când ninge pentru că s-ar putea să rămâi împotmolit, sau să te avarieze o maşină parcată;
- să nu-ţi uiţi portofelul acasă ca să fie nevoită prietena să-ţi plătească consumaţia;
- să nu intri în magazine (tu având portofelul uitat acasă);
- să nu îţi pierzi căciula preferată în timp ce flirtezi;
- să nu îţi întrebi prietenul dacă vrea să-ţi dea papucii doar pentru că se uita admirativ la tine;
- să nu uiţi să mănânci;
- să nu răspunzi la telefoane insistente;
- să nu-ţi strici telefonul de prea mult stress;
- să nu uiţi să-i dai bacşiş tipului de la coafor;
- să nu-ţi rozi oja de pe unghii;
- să nu-ţi uiţi şerveţelele acasă, tu fiind răcită;
- să nu te dai jos din maşină, după ce te-a lovit maşina parcată că te vede cineva şi-ţi ia numărul;
- să nu rămâi fără credit taman când trebuie să-ţi suni doctorul;
- să nu-ţi pierzi câinele;
- mai bine nu mai ieşi din casă, măcar să ştii o treabă :|



Bruneta

later edit: - să nu-ţi uiţi oja neagră desfăcută în geantă!! :))))

duminică, 7 martie 2010

Hai să dăm cărţile pe faţă

Oameni buni, se pare că ne-aţi înţeles greşit. Blogul "O brunetă şi o blondă" nu este un desfăşurător în care voi vedeţi pe unde mergem şi ce facem, nu ne desfăşurăm viaţa reală prin intermediul scrisului şi cu atât mai mult nu ne relevăm sentimentele în adevăratul lor sens.
Blogul este, aşadar, un pamflet, un exerciţiu de scriere, un mijloc prin care tratăm anumite teme la care vă invităm să participaţi şi să vă daţi cu părerea.
Sentimentele noastre, relaţiile noastre, întâmplările noastre sunt uneori duse la extrem, alteori satirizate, luate la mişto, altfel spus.
Intenţionăm să fim o lectură plăcută în care să alternăm cu posturi de corazon, alteori cu recomandări şi-aşa mai departe. Intenţia noastră e să creăm o lume în care fiecare cititor să se identifice măcar cu o părticică, moment în care putem să vorbim despre problemele noastre, comune sau nu, spre a le rezolva, sau măcar să le ducem pe un nou făgaş.
Blogul NU este jurnal personal, nu plângem când scriem lucruri triste, nu râdem când scriem lucruri amuzante. Viaţa noastră este independentă de lumea blogului, cu tot ce presupune ea. Şi ca sfat, citiţi blogul ca pe un articol independent de autor. Ştiţi voi, diferenţa dintre autor şi narator..Ei, la aia mă refer :)
În incheiere, vă salutăm pe toţi cei care ne citiţi în permanenţă, la serviciu sau la facultate şi vă mulţumim pentru felicitări.
Şi evident, la mulţi ani fetelor! Sănătate, succesuri şi iubire vă dorim!


O brunetă şi o blondă

vineri, 5 martie 2010

Haidi "Pa"!

Ei bine, şi iată cum nu te mai suport! Hai că nu mai suport ca tu, omule fără culoare şi farmec, tu ăla care judeci şi îţi dai aiurea cu părerea, care te bagi, care comentezi şi care nu respecţi.
Ei bine, nu te suport pentru că nu ştiu cum să manevrez lucurile cu tine. Pentru că eu sunt cam prostesc de drăguţă, că aşa m-a învăţat pe mine mama să fiu, moment în care tu ţi-o iei în cap. Eu nu mint, nu mă răzbun şi nu iau atitudine. Eu tac, cel mult mă oftic şi arunc doua, trei înjurături. După care îmi trece. Şi dup-aia aud iarăşi cum te victimizezi şi te aştepţi să te primesc cu braţele deschise de parcă eu sunt de vină pentru tot.
Şi nu te primesc. Pentru că, deşi nu mai sunt supărată, asta nu înseamnă că te vreau înapoi. Ci pur şi simplu, nu-mi mai pasă. Nu mai eşti special, nu mai eşti nici măcar amuzant. Eşti un altul, la fel de special ca şi vânzătorul de la covrigi. Pentru că nu am nicio fericire dacă mă întorc de unde am plecat, lucrurile sunt fix aşa cum le-am vrut, sunt exact unde am vrut să ajung..Iar tu, da, tu, eşti împrăştiat în mii de gânduri şi de frământări, nu mai ştii ce vrei de la viaţă, dacă mai vrea cineva ceva de la viaţa ta, dar culmea! Ştii ce vreau eu!
Când eu..un lucru e clar.. Te vreau pe tine..dispărut!


Bruneta

miercuri, 3 martie 2010

Barbatul perfect

In cautarea barbatului perfect am constatat, cu mare regret, cat de defecta sunt.
De exemplu, mi-am spus mereu ca mi-as dori un barbat despre care sa stiu mereu unde e. Eh, sa te puna gaia sa ma suni sa-mi zici din senin unde te duci pentru ca mi se va parea dubios ca-mi dai raportul si ma voi gandi ca de fapt faci cu totul si cu totul altceva.
Sa nu cumva sa nu-mi cumperi flori, asa din senin. Daca o faci, ma voi gandi ca ai gresit cu ceva si ca vrei sa ma imbunezi. Sau ca esti atent.
Daca ma duci in vrun local deosebit, mai necunoscut , voi considera ori ca esti dragut si incerci sa ma surprizi, ori ca incerci, de fapt sa ma ascunzi.
Daca imi cumperi un cadou scump, voi spune ca incerci sa ma cumperi. Sau voi aprecia sincer efortul tau.
Daca esti prea dulce , o sa mi se faca rau. Daca esti distant, inseamna ca mai esti cu cineva in preajma si iti schimbi comportamentul.
Daca nu iesi cu baietii, zic ca esti dependent. Daca iesi, zic ca ma neglijezi.
Daca ma lasi sa-mi vars nervii pe tine, sa urlu si sa tip, fara sa-mi dai replica, voi spune ca nu ma bagi in seama, ca nu-ti pasa. Daca totusi intri in jocul meu, voi spune ca nu-ti pasa de sentimentele mele si ca tipi aiurea la mine.
Si totusi , se intampla sa faci exact ce trebuie exact cand trebuie...



A ta Blonda

PS: Mai grav este ca majoritatea femeilor sufera de "suceala" asta. Imi pare rau dragilor, ca nu reusim sa gandim la fel de in alb si negru ca voi. Bafta in exista cu noi va urez!...si totusi..splendide creaturi ne-a facut Dumnezeu.

Lene

Mă trezesc dimineaţă, mă rog, dup-amiază şi deşi aveam un program încărcat am dat skip. M-am aşezat la loc în pat şi mi-am derulat în cap viaţa. Cu toţi oamenii care au intrat şi au ieşit din ea, cu toate învăţăturile pe care le-am tras, cu toate greşelile pe care le-am făcut şi pe care din prea multă speranţă le voi face din nou. Cred că sunt ceea ce se numeşte o leneşă a vieţii. Nu sunt genul de tipă care să ţină ură, să ţină supărare, să caute să se răzbune, să facă dreptate pe planetă şi să lase loc de interpretări.

Recunosc, sunt indolentă în ceea ce privesc răutăţile din jurul meu. Mă afectează, dar după un timp parcă nu mai contează. Parcă nici n-au fost, parcă nici nu mai recunosc situaţia. Încerc să mă feresc de situaţii dubioase, dar natura mea de om problematic cumva le atrage pe toate. E ca şi cum nervii mei ar fi testaţi la infinit, ca la un test de rezistenţă. Şi ai naibii, rezistă şi rezistă.

Unde vreau să ajung? La faptul că pentru mine, oamenii care au însemnat la un moment dat ceva, îşi au locul lor special acolo. Suflet sau inimă cum vrei să-l numeşti. Chimie, or nu chimie, miros, râsete, plânsete, discuţii, băute, reuşite. Adică, mi-e prea lene să schimb registrul de sentimente pentru o persoană. Mai ales de la bine la rău. Hai să-l numim un respect prostesc pentru trecut.

Şi nu înţeleg..oare cum pot unii să calce atât de tare pe trecut, să se prefacă că n-a existat nimic(pentru că nu concep că uită pur şi simplu) şi să înceapă să facă tot felul de mârşăvii, să judece, să mintă, să desfiinţeze. Să fie oare o problemă de frustrare?


Bruneta

Iertare sau uitare

Am constatat ieri cu mare placere ca , total involuntar, creierasul meu are un sistem de auto-protectie extraordinar. Sa va explic: Incercam sa-i povestesc brunetei si inca unei prietene o experienta neplacuta si surpriza, surpriza, nu-mi aduceam aminte "datele problemei".
De aici, a pornit o mare analiza in capul meu. Cum se face de nu ne aducem aminte toate motivele pentru care ne-am certat la cutite ultima data cu mama, cu vreo prietena , de ce ne-am despartit de fostii iubiti si tot asa. Dupa anumita perioada de timp, toata rautatile nu mai au absolut nicio valoare, nu mi le aduc aminte exact, poate reusesc doar sa-mi amintesc sentimentele pe care le aveam in perioada aceea ,dar atat.
Fraiera sau nu, dupa anumita perioada, reusesc sa uit si implicit sa iert majoritatea magariilor care imi sunt facute, revenind la sentimente mai bune. Cumva sunt foarte recunoscatoare pentru capacitatea asta..


A voastra Blonda

luni, 1 martie 2010

Primăvara!

Astăzi nu! Astăzi e frumos, e cald, e bine, e moale! Astăzi nu mi-e dor, astăzi nu mi-e rău, nu ma gândesc, nu mă supăr. Nu mă oftic, nu te înjur. Astăzi vă laud, mă bucur şi trimit fericire la pachet la toată lumea!


E primăvară!


Bruneta

Cutremur?!

Am pornit pe la ora 2 televizorul. O stirlista ma anunta destul de serioasa ca urmeaza sa aibe loc un cutremur chiar mai puternic ca cel din Chile la noi in tara. Mare reportaj, nu stiu ce director de intreprindere, analist, multe pareri si toate pareau cumva pertinente. In concluzie, undeva pe la 500 000 de victime numai in Bucuresti.
Acum, eu stau intr-un bloc destul de vechi, ca majoritatea dintre voi/noi. Ce sa fac? Ma duc la ai mei acasa, ca stau pe pamant si astept sa-mi cada blocul? Sau mai bine imi aprind in fiecare seara candela si ma rog sa supravietuiesc, culcandu-ma ghemuita sub masa cu telefonul si o sticla de apa la piept.
Ce-au vrut de fapt sa obtina cu stirea asta? Ok, ne-am speriat. De fapt, ce a vrut canalul de stiri? Sa ne revoltam impotriva administratiei ca nu avem blocurile renovate? Ok, ne-am revoltat. Acum suntem o natie de speriati revoltati. Multumesc jurnalistilor care nu inteleg rolul unei stiri.



A voastra speriata si revoltata Blonda