Valoarea intrinseca

Vorbeam zilele trecute cu mama despre depresie, dragoste si crunta dezamagire pe care o poate aduce, despre ce generatie de oameni tristi suntem. Mama imi spunea ca este de parere ca am ajuns atat de depresivi pentru ca ne-am inceput, cu totii, viata de om matur mult prea devreme, fara sa apucam sa ne bucuram de adolescenta si sansele pe care ni le ofera. Pana la urma are dreptate. Majoritatea prietenelor mele au relatii de 3-4-5 ani, cele singure sunt o raritate si cumva, macar subconstient, sunt in cautare de partener.
Cumva, am invatat sa traim gresit , am sarit perioada de incercari, experiente si experimente, intrand direct in relatii "mature". Asa, ne lipseste capacitatea de a ne adapta la viata celibatara, sa fim cu adevarat fericiti cand nu suntem cuplati.Ne-am pierdut, cu adevarat, capacitatea de a ne adapta vietii de burlac , pana la urma normala pentru varsta noastra.
Fac cumva apel la constientizarea calitatiilor noastre. Hai sa ne descoperim cu adevarat, sa invatam sa fim si singuri, sa fim fericiti chiar daca nu avem cui sa-i spunem "noapte buna iubite". Cred cu tarie ca pana cand nu vom invata sa fim fericiti fara partener, nu vom avea nici relatii cu adevarat sanatoase, pentru ca, inevitabil, printre dragoste, dorinta, admiratie, apare si sentimentul de dependenta. La varsta asta, n-ar trb sa ne simtit legati sau dependenti de nimic, din contra.
Prin urmare, evident ca nu va sfatuiesc sa rupeti relatiile actuale, insa va incurajez sa va descoperiti cu adevarat si sa realizati ca relatiile trebuiesc pastrate doar atat timp cat ne fac fericiti. Singuratatea nu e o boala, un motiv de depresie, este o ocazie buna de a ne descoperii si a ne iubi pentru ceea ce suntem, nu ce am putea sa fim intr-un cuplu.




A voastra Blonda.