Mi-aduc aminte cand am hotarat sa scriu. Ma plimbam seara pe Magheru cu bruneta mea si imi povestea ca a avut un blog la un moment dat. M-am gandit ca o sa ma ajute cumva, vreodata, in cariera mea si am zis, ok, hai sa o facem si pe asta. E foarte usor sa ai blog in doi. Vina, ca si responsabilitatea, se imparte. Daca ma face cineva proasta pe blogul asta, a facut-o si pe bruneta si cumva se anuleaza comentariu. Caci, daca despre mine nu stiu ce sa spun, bruneta nu e proasta sigur :)
La inceput mi-am propus sa scriu in stilul fabulist. Putin comic, dar cu morala. Sincer, realizez pe zi ce trece ca nu sunt in masura sa dau sfaturi sau lectii de viata nimanui. Nu sunt experta in nimic, nici macar in pantofi, asa ca mi-am asumat un rol mult prea elevat pentru situatia mea actuala. Apoi, am fost cuprinsa de dezgust profund si am inceput sa refulez. Aiurea, la ce foloseste refularea scrisa? Nu ne ajuta sa inaintam sau sa reparam nimic. Am aratat cu degetul, am blamat, am pus la perete, am atras alte refulari si ... cam atat.
De la un timp mi-am dat seama de stupizenia stilului pe care il abordasem si de plictiseala generala instalata pe blog. In schimb, daca vreti sa-mi acceptati umila indrazneala, am sa va plictisesc in continuare, pe voi, cei cativa care inca va doriti sa ascultati sfaturi de la o experta in nimic.
Cu drag,
cu respect,
a voastra blonda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu