Alfa adevarati.

Sunt construita psihic in asa maniera incat reusesc sa ma inteleg mai bine cu baietii din jurul meu decat cu fetele. N-am niciun fel de rusine in a le spune orice, chiar si cu frica de a fi interpretata gresit. Cu baietii e altfel, daca inteleg ceva gresit, le explici si inteleg, fara sa duca gandul mai departe, in maniera tipica feminina : "mdea, deci a vrut sa sune cum a sunat in prima instanta, dar a schimbat textul ulterior pentru ca si-a dat seama ca suna aiurea. Mdea, deci e malefica. Trebuie eliminata" Groaznic de amuzant ca incerci sa analizezi pertinent gandirea unei femei. Suntem atat de complicate, incat uneori nu ne intelegem nici noi pe noi insine. Zau, eu uneori nu pot sa ma inteleg.
Revenind.. am marea bucurie si onoare de a avea multi baieti prieteni. Eu chiar cred in prietenia dintre baieti si fete. Dupa 7 ani de prietenie, sunt sigura ca prietenii mei deja ma vad ca un androgin, nu mai percep ca pe o tipa blonda. De asemenea, chiar cred ca au suficient bun simt incat sa inteleaga ca nu e loc de mai mult, asa ca... am devenit prieteni. I-am sunat dimineata la ora 7 sa le plang la telefon, noaptea la 4 sa ma ia din club, au mers cu mine sa-mi cumpar lenjerie, mi-au dat sfaturi, am mancat impreuna, am dormit chiar impreuna, au avut grija de mine cand am fost bolnava, mi-au spus-o dur in fata cand aveam nevoie sa fiu trezita la realitate si lista e nesfarsita. Ce ma face sa ma simt atat de bine in relatiile mele de prietenie cu baietii este atitudinea relaxata pe care o am in preajma lor. Nu trebuie sa-mi aleg cuvintele, nu trebuie sa ma cenzurez, ei ma accepta oricum. Le-am gresit de cateva ori, iar in ciuda orgoliilor lor imense mi-au acceptat scuzele. N-au fost niciodata gelosi pe ceva ce am eu, s-au bucurat mereu pentru mine, mi-au facut mereu complimente dezinteresate si mi-au spus mereu adevarul despre cum arat in vreo rochie. Mi-au ridicat moralul, dar nu mi-au suflat niciodata in fund, doar ca sa-mi intre in gratii. Mi-au citit mesajele, mi-au ascultat telefonul si mi-au explicat ce anume sa fac, sa zic, cum sa reactionez. Prietenii mei baieti sunt pentru mine ca o familie, in preajma lor ma simt in singuranta.
Un alt barbat extrem de important in viata mea este tatal meu. El e varianta mea masculina cu multa experienta. Gandeste si simte ca mine. E la fel de retinut in ceea ce simte, dar la fel de deschis la orice discutie ca mine. Ieri am fost acasa si am discutat cu el despre iubire. M-au ajutat enorm sfaturile lui . Imi place la nebunie cand imi da exemple despre viata lui, despre ce greseli a facut in tinerete. Tatal meu este o cascada neincetata de dragoste distanta ( ca si mine, de altfel) , sfaturi pertinte si glume bune.
Evident, printre baietii importanti din viata mea, este si un EL. Eh, nimic pe lumea asta nu se compara cu sarutul barbatului de care esti indragostita. Sau cu diminetiile lenese, cand stati in pat pana la 3, cu plimbatul seara cu masina pe bulevarde, fara sens. E atat de placut sa astepti cu nerabdare telefonul lui, sa-l primesti, sa te bucuri de el, sa-ti zica o prostioara tipica. Ce putere are el sa te faca sa plangi, ce putere are sa te ridice , sa te faca sa simti ca te iubeste, sa te faca sa-l urasti.
As vrea , prin urmare, uite acum, chiar inainte de Craciun sa le multumesc baietiilor/ barbatiilor din viata mea pentru toata grija, atentia si dragostea...




A ta, a voastra, Blonda.