luni, 15 februarie 2010

Aseară am făcut dragoste

Totul a început cu o strigare. O strigare molcomă către el. Auzeam numele meu în toată camera pe tonalităţi diferite, îmi striga că mă iubeşte, că mă adoră, că nu vrea să-i dau niciodată drumul. La început eram sceptică, nu ştiam dacă era bine ce fac, îmi promisesem să fiu cumpătată, să nu-l mai doresc, să nu mă mai gândesc la el.. Inevitabil!
Trăirea unui preludiu de-o asemenea amploare mi-a explodat simţurile, îi mulţumeam lui Dumnezeu că era al meu şi numai al meu.. Exact cum mi-l imaginasem..cu mirosul, cu aroma, cu tot! M-a pătruns în tot corpul, am simţit emoţiile până în tălpi, o senzaţie crepusculară, haotică şi nebunească. De mi-ar fi dat să aleg încă o dată, tot pe el l-aş alege.
Cel mai bun tort de ciocolată. Coborâţi din calea Victoriei pe lângă magazinul Victoria în drum spre primărie, pe strada Domniţa Anastasia şi undeva pe partea stângă o să daţi peste cea mai bună cofetărie. Nu am reţinut numele, revin la postul următor cu el. Ah! Şi au şi nişte tarte cu nuci divine!
Bon appetit!

Bruneta

2 comentarii: