Nici nu stiu...

In primul rand, post-ul asta este despre o vizita de-a mea la Biserica.

In al doilea rand, orice si oricum as spune, sa stiti ca sunt o tipa care crede in Dumnezeu. De asemenea, sunt si o crestin-ortodoxa destul de practicanta, dar suficient de neindoctrinata incat sa ma revolt in ceea ce priveste "enoriasii", docmele si obiceiurile noastre.

Sa va povestesc...
M-a sunat tata duminica sa-mi spuna ca vom merge sapt asta la Calugareni la Biserica ptr ca nu stiu ce har poarta preotul de acolo si nu stiu ce icoana facatoare de minuni e pe acolo. Spusele lui tata sunt mai mult ordine, asa ca oricat nu mi-ar fi convenit, m-am executat. Am facut 2 ore pana acolo, dar nu asta conteaza. Cand am ajuns, puhoi de masini! Mama si ce masini! Ca pe Radu Beller (v-am enervat anonimilor sau ba? :> ), nu alta!

In fine, parcam , intram in Biserica, mare aglomeratie mon cher. Cica se citeste Evanghelia, ne asezam in genunchi. Eu sincer n-am auzit nimic pentru ca era unnn...cum sa-i zic? Un rrrrrom batran betiv langa mine care tusea fara sa-si puna mana la gura. Dar tusea atat de tare incat aproape nu-mi auzeam gandurile. S-a terminat citirea, ne-am ridicat si am observat doi copii tiganusi langa mine. Zau ca m-am speriat cand nu mi-am gasit telefonul. Situatie de criza depasita, era la fundul gentii.

In fine, se termina slujba si incep sa se citeasca acatistele. Langa mine a venit un tanar cuplu. "cine te suna?" "nu stiu" "zii fa, cine te suna?" " nu stiu ba, de ce dai?" " dar ce ti-am facut mah, doar te-am strans de deget"!!! Tata parca era in transa, nici nu se uita la ei. Pe mine deja ma ustura creierul. Preotul, demn de un loc de tenor, canta saracul din ce in ce mai tare ca sa-i acopere pe nesimtitii aia. Fara succes. Am zis sa-i ignor si, in schimb mi-am indreptat privirea spre icoana facatoare de minuni pe care oamenii bisericii o pusesera mai sus pe un perete, sa nu ajunga lumea sa o pupe, dar sa ajunga cu mana la ea, sa o atinga. E nu nene, s-a gasit unu de 1,90 care a pupat icoana! Ok, n-are nimic...

Dupa ne-a chemat la miruire, timp in care un copilas de vreo 3-4 ani isi tara olita (e adevarat, nefolosita) prin Biserica. Tata a zis sa ne grabim, sa ne miruiasca si sa fugim. Asta am si facut, dar nu inainte de a lua o femeie in masina cu noi. Asa ne-a rugat ea, ca nu avea cu ce sa se intoarca in Bucuresti. Femeia ne-a povestit cat de grav bolnava era ea si cum prin meditatie si ruga a scapat de boala. Posibil,nu zic.

"Ce zici, mai mergem?" "Da, dar intr-o zi cand nu e slujba, sa fie doar preotul acolo si sa vorbim cu el" "Bine, asa facem. Trage pe dreapta sa iau niste flori Andreei"




A voastra Blonda in dubii.

:)) Ce-mi place cum suna asta..."blonda in dubii"