duminică, 21 februarie 2010

Mirosi a...

In urma cu ceva timp am vazut un documentar care vine in sustinerea ideii mele conform careia suntem mai aproape de radacinile noastre animalice decat ne imaginam. Se vorbea despre indragostit si despre explicatia chimica a fenomenului. Cica organul rasponsabil de indragostit este chiar nasul nostru, deci functia, cea olfactiva. Ei si uite surpriza mare, mirosul, lasand la o parte romantismul, ne transmite ca partenerul nostru ne este sau nu potrivit genetic.

Voila cum brusc, faptul ca tanjesti dupa mirosul lui dimineata, ca ti se ridica pielea pe ceafa cand ii simti mirosul prin pat iar tampita dorinta de-ai purta tricoul noaptea capata justificari. Animalul din tine, cand ii simte mirosul, cand stai tu cu capul in pieptul lui, stie ca el e al tau. Corpul tau, de fiecare data cand il saruti pe gat, iti transmite mesajul clar ca ai gasit exact ce-ti trebuia.

Nu mai vezi ca are un ochi mai mic si unu mai mare, ca nu e in stare sa conjuge un verb corect, ca nu stie sa lege doua cuvinte in engleza si ca, in plus, parca abia a invatat sa manance cu tacamurile. Miroase ataaat de bine! Noaptea, cand te bagi in sufletul lui , mirosul lui te face fericita.

Tampite animale suntem si, totusi... atat de minunat croite.




A voastra Blonda.

Un comentariu: